Bună, sunt Anna și sunt dependentă de … precauție. Apropiații îmi recomandă s-o iau mai ușor în viață și mă consideră pesimistă. Eu nu mă las păgubașă și încerc prin orice mijloc să le demonstrez că precauția este garanția unei vieți reușite. Dar toate acestea implică un risc destul de mare, cei din jur te consideră „frînă” (tormoz). Mai rău nu se poate!
Multă lume încurcă precauția cu pesimismul, și tocmai această linie de demarcație prea fină dintre precauție și pesimism, îi fac pe cei prudenți să nu se mai deosebească de grupul celor fricoși și lași.
Viața omului precaut este un soi de perpetuum mobile, care nu dă semne de epuizare. În fiecare zi, știi că mereu va fi acolo cînd te vei trezi o provocare care așteaptă să se procedeze cumva cu în privința-i: ori o accepți, ori arunci prosopul.
În cazul multor provocări ești nevoit să-ți refuzi plăcerea de a le experimenta, GPS-ul tău interior sfătuindu-te să optezi pentru o rută ocolitoare. Aici este momentul în care sangvinicii și colericii din preajma ta te vor depuncta și-ți vor imita batjocoritor un cotcodăcit falsat de găină – imnul pămpălăilor.
Cum supravețuiești unui asemnea acces de rușine publică? Te resemnezi sau încerci să intri în pielea atotputernicilor optimiști, care nu se autoflagelează cu regrete și trăiesc sub deviza „Zis și făcut!”. Dar după 5 minute în pantofii altuia, îți dai seama cît de bine îți vine propria piele.
Invidiez rapiditatea de reacție și promptituinea optimiștilor, dar detest modul imprudent în care se aruncă cu capul înainte și înfruntă vitejește bara sau țeapa care le-a fost destinată. Culmea este că nu se învață minte niciodată. Văzîndu-i mereu activi și fericiți, m-am gîndit că fericirea li se trage din atituinea cu care se iau în piept cu viața. Dar cum rămîne cu consecințele?
Și totuși precauții ziși pesimiști o duc mai bine, întîmpină intemperiile realității cu picioarele bine înțepenite, dar le lipsește acea scînteie de energie care îi face pe optimiști să răstoarne munți, deși în multe cazuri se dovedesc a fi striviți de aceștia.
Nu sufăr de pesimism incurabil, dar îmi place să controlez lucrurile care mi se întîmplă mie și celor din jur, e ceva rău în aceasta?
Mai nou, m-am întrebat dacă există oare combinația aceasta fantastică de optimist precaut? Dar combinația precaut curajos?
©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.
Olesea Plop
Recurs la morală 
La multi ani, Ana!
Daca pesimismul tau nu este incurabil, treci in clubul optimistilor! 😀
Imi pare bine sa te cunosc Anna cea dependenta de …precautie! 🙂
Stii, in afara de dependenta de Dumnezeu se zice ca nici o dependenta nu e buna, pt ca nu mai esti liber. Sa fii precaut, nu are nicio legatura cu pesimismul. Imi plac oamenii precauti( pt ca eu nu prea sunt si atunci caut ceva ca sa echilibreze, de aia m-am casatorit cu dnl Muresan), dar nu-i suport pe pesimisti, ma deprima, ma obosesc si ca sa fiu in trend… ma incarca de energie negativa.
Imi amintesc de o faza comica , pot sa zic si asa. Pentru prima data mergeau copiii mei la mare cu un grup de elevi , supravegheati bineinteles, de mai multi profesori si cautam niste colaci din aia pentru apa ca sa-si ia cu ei. Am intrat intr-un magazin unde aveau si … chestii din astea si am intrebat vanzatoare daca au dar nu de culoare verde sau albastra, eu vroiam ceva foarte, foarte evident, cum ar fi un ticlam, un portocaliu, ca sa-i observe salvamarii mai usor :d. Acum cand ma vede vanzatoare imi zambeste cu subinteles 🙂
Este numai inceputul comunicari prin net si se va dezvolta pe teme si prioritati diferite in timp.Toate aceste faciliti pe care le avem studiaza comportamentele noastre si in timp se vor creia ceia ce lipseste la ora actuala compatibilitatile intre internotii.Vad multi care au un blog si care sint descurajati caci nu si-a gasit persoanele care sa vorbeasca pe aceiasi frecventa vibratoriala.