Arhiva | Mai, 2011

Absență motivată!

18 Mai



Revin la normalitate curînd!

Cu drag pentru cititori,

a.h

Anunțuri

Arta supravețuirii

10 Mai

Locație: Chișinău, între blocurile gri …

foto: ana hodinitu

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.


Se caută protestatar neinteresat de foloase materiale !

8 Mai


De cînd democrația și-a scos  capul firav prin betonul totalitarist, moldovenilor li s-a întîmplat minunea lui Saul din Tars: le-a căzut solzii de pe ochi și au început să vadă.

După ce au fost trași pe sfoară de cîteva ori din cauză că, din naivitatea începătorului, au crezut  în idealismul presupus de regimul democratic, cetățenii au înțeles că politica e locul potrivit unde profiți de alții și alții profită de tine.

Mi se pare un lucru murdar și infect goana partidelor politice după „mușterii”și sforțările gigantice de a atinge un scop prin orice mijloc, nici măcar în numele democrației nu se mai fac lucruri bune.

Tocmai deaceea nu mă mai miră cînd reprezentanții partidelor politice nu mai umblă cu ocolișuri, ci vin direct la poarta omului și îi spun că votul lui valorează cît o vacă sau cît un sac de zahăr și omul decide dacă i-l dă lui sau celui care dă mai mult.

Mai nou, mă fascinează fenomenul generațiilor  tinere, care  știu să „se miște” de minune pe ritmurile muzicii politice.

Indiferent de culoarea politică, nu faci mare lucru în ajunul unui protest dacă nu promiți, ca partid, niște invitații la niște discoteci sau cluburi care se respectă (mai sunt și alte oferte) … că doar n-o să iasă tinerimea cîtă frunză și iarbă pentru a susține gratuit  un individ cu opinii, care oricînd se poate transforma în individ fără opinie.

La început disprețuiam mercenarii civili și îmi producea silă orice invitație la vreun protest, căreia îi era anexată și o „ofertă” demnă de luat în seamă după ce ai mărșăluit 2-3 ore în fața vreunei instituții pe timp de vară/iarnă. Cu timpul, am înțeles că e un schimb corect!

Ei se folosesc de noi, noi ne folosim  de ei! Nimic mai simplu, pe lumea asta aproape totu-i de vînzare. Idealismul nu-i decît forma teoretică și imposibil de atins a …politicii (în restul cazurilor e discutabil).

Măcar în felul acesta moldovenii își răzbună idealurile violate. Avînd în vedere că politicienii ne-au transformat în mutanți cu drept de vot, n-au decît să sufere consecințele și să-și verse haznalele pentru a ne calma indignarea cu fîrmituri de la ospățul bogaților.

Problema este că, am rămas cu sechele în urma trăirii acestor realități țepoase. Ori de cîte ori văd vreun grup de protestatari sau activiști, mă întreb ce li s-a propus în schimbul „serviciului” și mi se pare atît de falsă performanța lor, încît mă abțin chiar și de la fotografierea evenimentului.

Mai există oare pe lumea aceasta protestatar dezinteresat , ieșit să lupte pentru convingerile personale, nedeterminate de apucături consumeriste?

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Recurs la memorie …

8 Mai

Zilele trecute mi-a răsărit de nicăieri o amintire creogenată de mulți ani în subconștient, amintire căreia nu i-a venit de hac uitarea și care m-a lăsat cu ochii în gol destul cît să mi se ardă ceva pe aragaz.

Mi-am amintit de o fetșicană cu cozi lungi și buze mari. M-am revăzut rîzînd și trăind clipe de neuitat alături de ea, într-o copilărie la care am renunțat cu bucurie în schimbul unei vieți de om matur, dar la care jinduiesc ori ce cîte ori văd cîte un copil imun la griji și plin de zîmbet.

Petreceam ore întregi probînd rochiile de mireasă ale mamelor noastre, îi spionam fratele mai mare, ne uitam la un serial din care nu înțelegeam nimic, dar căruia îi eram fidele pentru a-i imita pe cei mai mari, apoi ne refugiam printre păpuși și ne spuneam secrete.

Nu știu sigur cînd am încetat să ne mai spunem secrete și să ne vaccinăm păpușile cu aceeași seringă, însă ruptura s-a produs și eu mi-am amintit abia acum de aceasta.

Credeam că prietenia aceea va dura pentru totdeauna, dar tot ce a rămas din ea ca mărturie este un caiet de amintiri unde ea îmi scria că iubește jucăriile de pluș și vrea să devină medic, iar eu îi spuneam că vreau să am doi copii și să devin misionară sau învățătoare.

Dacă stau mai bine să mă gîndesc, cred că mai am cîțiva prieteni din copilărie, prăfuiți și uitați din neglijență într-un ungher. Cînd ne întîlnim întîmplător pe stradă ne incomodăm de faptul că ne-am înlocuit cu alte interese și neapărat zîmbim în sine după despărțire, fiecare derulînd în minte filmulețul în care cuceream lumea împreună și ne era bine …

Nu știu dacă mai pot spera la o reînnodare a prieteniilor din cutia de jucării din podul casei …însă cu siguranță știu că fără fata cu cozi lungi și buze mari, fără băiatul cu care jucam „mama și tata”, fără „prietena de vară” cu părul arămiu și fără fetițele acele răutăcioase care mă obligau să dorm chiar și cînd ne jucam de-a somnul … aș fi mai săracă și mai predispusă la superficialitate.

Avînd în vedere că am o conștiință care își face treaba mai mult decît este obligată să facă o conștiință pentru un om, mă simt vinovată pentru tot praful sub care mi-am ascuns amicii din pruncie …

Știu că nimic nu ne mai poate aduce împreună, însă mă bucură gîndul că rolul lor a fost îndeajuns de scurt încît să nu stricăm frumusețea acestor amintiri.

 Imagine: http://onteora.schoolwires.com/

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Băi, cade clădirea peste voi! în alți termeni … „Atenție! clădire avariată”

6 Mai

Bun venit pe str. „Bănulescu Bodoni” din capitală, unde dincolo de conflictul restaurării clădirilor istorice stă pitită o altă problemă, cea de a trece sau nu prin apropierea construcțiilor ce stau să cadă. Aceasta este întrebarea oricărui trecător la vederea inscripției Atenție! clădire  avariată … culmea este că multora nu le pasă prea mult de propria siguranță, decît din momentul în care devin subiecte de știri tragice.

Din 2008, trec aproape zilnic pe stada respectivă, de pe partea cealaltă a drumului „admirînd”  priveliștea nepăsării cetățenilor față în față cu riscul de a primi oricînd în ceafă o cărămidă sau o oală desprinse de pe acoprișul sau fațada grav afectate de trecerea timpului. Deseori, am văzut bucăți de tencuială căzute pe porțiunile de trotuar întrebuințate de cetățeanul grăbit și obișnuit de atîta vreme cu prezența acestui morman de moloz istoric, care încă nu a făcut victime.

Încă nu am reușit să-mi răspund la întrebarea: „care parte din propoziția Atenție! clădire avariată nu o înțeleg cetățenii surprinși de aparat și restul care nu au încăput, dar obișnuiesc să treacă prin același loc?

foto:  ana hodinitu

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Elogiu mamei care m-a născut cu sufletul …

4 Mai

Exact acum 3 ani, într-o zi ploioasă de 4 mai, încercam niște senzații ucigașe de sfîrșeală sufletească și pluteam deasupra a toți și a toate, de parcă aș fi privit o dramă într-o sală de cinema închiriată în mod sinistru numai pentru mine.

În ziua aceea grea, mama a ieșit din curtea casei pentru a nu se mai întoarce și durea cumplit …

Multă lume a trecut pragul casei noastre atunci, unii îndurerați, alții șocați, dar cei mai mulți curioși și interesați de calitatea „spectacolului” funerar, de obicei presărat cu bocete isterice și cu litri de lacrimi.

Nemulțumită de prestația mea, s-a rupt din mulțime o țață și a venit personal să mă roage s-o bocesc pe maică-mea cu cuvinte, că așa i se cuvine unei fiice.

De unde să știe femeia aceea că, am bocit-o pe mama zilnic în taină din momentul în care cancerul a început să ne-o fure puțin cîte puțin și că în acele momente o uram și o iubeam mai mult ca niciodată, neștiind cînd aveam să-i iert evadarea din durerea care ne ținea împreună.

De atunci am evitat orice discuție despre eveniment chiar și cu cei apropiați, păstrînd momente de reîntîlnire cu amintirea mîinilor care mi-au dezmierdat creștetul, doar pentru mine și doar în sinea mea.

Această postare nu este decît o piatră funerară din cuvinte, pe care scriu cu sufletul înmuiat într-o cerneală de amintiri frumoase, despre o femeie frumoasă și de un curaj teribil, o femeie care nu m-a născut, dar care a trăit zilnic senzația și durerile unui travaliu sufletesc, tremurînd de frică în fața gîndului că nu va putea fi mama perfectă …dar a fost!

Doar 18 ani în prezența unei mame sunt prea puțin, însă orice revoltă sufletească o sting cu gîndul că alții nu au nici măcar acest privilegiu.

Îi respect amintirea și i-o onorez prin faptul că, tind zi de zi să devin femeia care și-a dorit să fiu.

Nu trăiesc cu superstiția că mă privește de undeva de sus, însă trăiesc cu ideea că atîta timp cît mă voi putea privi în oglindă fără să-mi fie rușine de mine, ea va trăi în inimile celor ce au cunoscut-o prin recunoașterea roadelor educației pe care mi-a dat-o.

Din toată durerea asta mare, am învățat să spun „te iubesc” zilnic, știind că orice zi de mîine poate să vină … dar să nu fie a mea.

Trubadur de ocazie … muritor de foame

2 Mai

locație: or. Chișinău, în spatele Catedralei Mitropolitane

foto: ana hodinitu

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

%d blogeri au apreciat asta: