Arhiva | Dileme morale RSS feed for this section

Mai bine trăiești puțin și bine decît mult și prost?

23 Ian

Aș vrea să nu fiu niciodată în situația de a avea de ales între cele două opțiuni, deoarece eu vreau să trăiesc nici prea mult, nici prea puțin, iar calitatea traiului să-mi fie medie. Să am un pic mai mult decît strictul necesar! – scriu aceasta într-un acces de modestie și bun-simț.

De pe poziția tupeistului însă … vreau și eu ca și voi să trăiesc și mult și bine!

 Probabil nu sunt unica care aboredează acest subiect cu notă existențialistă, la un moment dat toți ajungem să ne punem aceiași întrebare: există oare cineva pe lumea aceasta care să fi identificat „mijlocul de aur”? Citește în continuare

Anunțuri

Clubul Pesimiștilor Anonimi în căutare de membri

12 Ian

Bună, sunt Anna și sunt dependentă de … precauție. Apropiații îmi recomandă s-o iau mai ușor în viață și mă consideră pesimistă. Eu nu mă las păgubașă și încerc prin orice mijloc să le demonstrez că precauția este garanția unei vieți reușite. Dar toate acestea implică un risc destul de mare, cei din jur te consideră „frînă” (tormoz). Mai rău nu se poate!
Multă lume încurcă precauția cu pesimismul, și tocmai această linie de demarcație prea fină dintre precauție și pesimism, îi fac pe cei prudenți să nu se mai deosebească de grupul celor fricoși și lași. Citește în continuare

Regretele – catalizatorul succesului cotidian?

3 Ian

sursa foto: thotpot.com

Observ mediatizîndu-se intens filosofia vieții fără regrete, aceasta fiind cea mai ușoară formă de suportare a existenței, să fie oare așa?

Mă surprind deseori ciuruită de regrete, ca o sită.

Regret în general aspecte abia observabile ale unor situații, tocmai din acest motiv cunoscuții mă suspectează de perfecționism paranoid, dar eu prefer să cred că am „abilitatea” de a percepe o dimensiune în plus a lucrurilor reușite, pe care multă lume nu o simte. Citește în continuare

Pierduți între intenționat și neintenționat

4 Apr

Cînd vine vorba să facem diferența între jignirile pe care le primim, de obicei le punem în dreptul inimii mai mult pe cele intenționate, discreditarea neintenționată se șterge mai ușor, dar pînă la urmă atît intenția cît și neintenția produc aceleași pagube și lasă în urmă sechele. În asemenea  cazuri este ușor să oferim un verdict.

Însă pe porțiunea dintre intenționat și neintenționat există  un segment gri, unde noțiunile își suprapun sensurile și  în umbra cărora oamenii  fac diverse lucruri asupra căror a nu te poți pronunța. Avantajul acțiunii în umbra aceste zone gri este că poți pricinui rău cuiva, însă nu ai remușcări pentru ceea ce faci, deoarece nu poți spune ce anume  este rău în acest act.

În zona gri, circumstanțele și mediul propice pentru o faptă sunt create de împrejurări atent monitorizate de noi, dar nemodificate de intențiile sau acțiunile noastre.

În acest caz mîinile unui om nu sunt murdare la propriu de imoralitate și nu poate fi învinuit nimeni de  acțiune  în baza unei intenții rele, faptul că circumstanțele au aruncat zarurile așa cum ne-am dorit noi în defavoarea cuiva … ne face oare vinovați cu ceva?

Cu ce anume?

imagine: http://image.compari.ro/

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Spune ce gîndești, însă gîndește cum o spui!

31 Mar

În mod normal, sinceritatea ni se recomandă spre folosire în tot ceea ce presupune comunicare și interacțiune. Însă pe lumea aceasta n-ai să întîlnești prea mulți oameni care să fie dureros de sinceri cu tine, oameni ce-l au pe „verde-n ochi” în sînge.Cei care au acest talent, s-au descurajat și îl folosesc mai rar, cauza fiind supărarea și disconfortul pe care îl seamană în jur  sinceritatea lor.

Problema nu este în a spune adevărul și a vorbi deschis despre ce gîndești, ci cum îl spui!

Deseori comiți mai multe păcate și eroări morale  spunînd ce gîndești despre un om și fiind sincer, decît atunci cînd ești ipocrit, de ce? Fiindcă există o artă a comunicării adevărului pe care foarte puțini o au încorporată în felul lor de a fi, nu e nevoie să faci cursuri de diplomație pentru a o stăpîni, trebuie doar să te autoinstruiești și să înveți niște formule noi de adresare în vocabularul tău moral.

Oamenii cunoscuți pentru talentul lor înnăscut de ai face pe alții să se simtă prost prin intermediul unei  sincerității tranșante, trăiesc izolați într-o carapace și se hrănesc cu propriul venin, izolarea se produce de la sine, cei  cu darul rostirii crudului adevăr fiind conștienți că un minut în prezența cuiva ar însemna rănirea acestei persoane cu mici răutăți adevărate.

În timp, a spune ce gîndești despre fiecare om ce-ți iese în cale se transformă într-o formă egoistă de distracție, sadică pe alocuri, deoarece omul cu limba veșnic înmuiată în veninul adevărului începe să savureze cu plăcere grimasele stupefiate ale celor ce primesc „loviturile” în plină față, se hrănește cu reacțiile lor și-și pregătește următoarele lovituri și m-ai „artistice” decît cele anterioare.

Deși ajungi să te consideri un om corect și te mîndrești cu capacitatea  rarisimă de a spune tot ce gîndești despre orice, nu realizezi că felul tău de a spune adevărul  are aceiași doză de insipiditate și răutate ca și fățărnicia.

Nu ar trebui să oferim celor din jurul nostru „sirop” de adevăr s-au variante mai diluate ale acestuia, pentru că orice intervenție în conținutul său înseamnă ori minciună, ori ipocrizie, dar putem începe cu mici ajustări ale atitudinii noastre și a felului de adresare.

Nu te  costă nimic dacă alături de o doză de „asta cred eu despre tine” adaugi și puțin umor sau amabilitate.

Scopul tău nu este să-i faci pe oameni să nu te suporte, ci să te înghită ca pe o pastilă amară dar binefăcătoare.

Scopul adevărului nu este să nimicească, ci să corecteze.

De obicei, veleitățile noastre de „apostoli ai sincerității” ies la suprafață în situația în care cineva greșește și are nevoie de o corecție acidă, situații cu orientare negativă, care ne pun în postura de oameni superiori, dar de cite ori îi spunem „verde-n ochi” unui om cît de mult îi apreciem cutare s-au cutare aptitudine?

Pentru a fi răutăcioși avem predispunere naturală,  mai greu este cu recunoașterea  calităților frumoase ale celor ce ne înconjoară, acest adevăr nu-i doare pe ei … ci pe noi.

Cei care au puterea de a spune ce gîndesc oricui și despre orice, sunt niște oameni talentați, niște mini-mutanți într-o lume ipocrită, însă existența  ar fi mult m-ai ușor de suportat și pentru unii și pentru alții dacă am înceta să ne hrănim orgoliile cu această super-putere.

Întrebuințarea  greșită a abilității de a spune lucrurilor pe nume te determină să trăiești înveninat  și împovărat de puterea de a produce adevăr.

Ipocrizia este o tumoare pe care o poți îndepărta din societate doar cu ajutorul puterii de a spune adevărul, însă menirea unui doctor nu este să omoare pacientul pentru a stopa răspîndirea afecțiunea acestuia, ci să o TRATEZE!

P.S – Să spunem ce credem unii despre alții, dar nu cu scopul de a ne răni sau de a ne înjosi, un adevăr delicat este mai de preț decît unul caustic.

Imagine: /2.bp.blogspot.com/

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Neputința creștinilor moldoveni de a trata problema homosexualității …creștinește

23 Mar

De cîțiva ani, pentru Republica Moldova fiecare primăvară aduce cu sine serioase încăierări între cetățeni, care dacă ar fi fost cauzate de lipsa anumitor vitamine …poate că ar fi fost mai ușor de suportat și de învins  printr-o singură prescripție medicală, însă aceste încăierări au la bază rădăcini seculare, înfipte în niște moduri de gîndire diametral opuse.

Este vorba despre confruntarea dintre societatea  hetero și societatea  guy.

O confruntare în care creștinii au început să înalțe ruguri și să-și ascută tăișul limbii, iar homosexualii  moldoveni s-au transformat în ”martiri„ pregătiți să își asume riscurile cauzei în care cred.

La moment, se duce o luptă acerbă de „care pe care” între păreri, a fi s-au a nu fi aprobată legea anti-descriminare?

Și totuși se bate pasul pe loc, autoritățile nu spun nici da nici ba, ci enervează mulțimile ațîțate și antrenate în această ciocnire, prin tărăgănare.

Cam acesta este actualul portret al situației minorităților sexuale,  în Moldova.

Unicul lucru care a fost  scăpat din vedere în toată această debandadă  de către ambele părți ale conflictului, este esențialul. Homosexualii care trăiesc separați într-un balon de săpun de restul lumii, au uitat că deși ei se consideră membrii unei societăți laice, trăiesc în sînul unei societăți creștine. Iar societatea creștină din Moldova, s-a îmbolnăvit de zelul lui Saul din Tars, care în numele lui Dumnezeu a urît și a păcătuit curmînd vieți.

Un creștin adevărat știe că doar cel fără de păcat poate să ridice piatra și că în orice împrejurare trebuie să-și pună întrebarea: ce ar face Hristos în locul meu? Dacă cineva și-l poate închipui pe Isus snopind în bătaie un homosexual, atunci nu vorbim despre același Isus care a murit pentru TOȚI pămîntenii.

Nu încerc să scriu un tratat de religie și nici să fac partizanat moral pentru vreuna din părțile acestui conflict moral, în acest material, încerc să resuscitez niște conștiințe.

Biblia condamnă homosexualitatea, i-ar eu nu voi încerca să rescriu Biblia, dar îmi voi permite să reamintesc celora care cred în Dumnezeu, indiferent de confesiunea  pe care o îmbrățișează că punctele de vedere nu se impun cu forța și  cu brutalitatea unei bîte s-au a unei limbi înveninate.

Trebuie să fim conștienți că cei care împărtășesc o altfel de orientare sexuală, vor lupta pînă la capăt, vor cădea victime „creștinismului” nostru, fiindcă au un scop și o cauză căreia i s-au dedicat și la care nu vor renunța. În cazul acesta, suntem gata să ne asumăm acest  ”martiriu” ?

Societatea LGBT,  luptă pentru recunoaștere, noi îi recunoaștem doar cu ciomagul, ne este teamă pentru felul în care legalizarea unui astfel de stil de viață ne va influența copiii, ei dau maximum de rezistență … le dăm și noi maximum de insulte  și îi privim ca pe  niște leproși. Lucrurile se rezumă cam la atît?  Nu e prea …omenesc  pentru un om care luptă zilnic să evadeze din acest omenesc?

Unii creștini și-au înțeles greșit menirea, între a nu fi deacord cu homosexualitatea și  a urî homosexualii ar trebui să fie o cale lungă, la noi … acestea se suprapun .

Dacă  din întîmplare aș avea un vecin homosexual, nu l-aș urî s-au maltrata, deși risc să mă umplu de ridicol în fața lui … m-aș ruga pentru el  și aș învăța să nu-l judec, pentru că judecata este o cutie a Pandorei, care odată deschisă de oameni …  aduce cu sine prăpădul. M-aș ruga și pentru mine … fiind că ispita de a face rău și de a răspunde unor porniri violente, e ambalată îndeajuns  de  frumos încît s-o gust și să mă îndreptățesc apoi .

Cînd îi spui unui om cu orientare sexuală diferită că te vei ruga pentru el, probabil îi dai  un motiv serios  să se tăvălească de rîs o săptămînă, fiindcă acești oameni se simt normali și sunt ferm convinși  că nu au nevoie de rugăciuni … eu cred că toată omenirea are nevoie  de rugăciuni, deoarece zilnic suntem părtașii unui invizibil război milenar, în care binele și răul luptă pentru fiecare conștiință în parte.

Pentru o clipă, vă propun să vă gîndiți la o chestiune care ne demostrează cît de diferit vedem noi oamenii noțiunea de păcat. Dacă la Dumnezeu nu există păcat mic și păcat mare, noi am inventat diferite gradații ale acestuia și judecăm gravitatea lor în funcție de aceste cutume moștenite, deaceia ne permitem să ne scoatem ochii unii altora. De ce nu iese lumea în stradă să lupte împotriva divorțurilor și a infidelității?  Din urma acestor  două nesăbuințe tot  cresc copii schilodiți moral! De ce nu luptăm la nivel national  împotriva concubinajului, care la fel …e la modă dar e nebiblic? Nu e la fel de grav ca homosexualitatea? Să fim serioși!

Pomenind cele de mai sus, vorbesc de nesăbuința omului de a distruge un monument al creațiunii lui Dumnezeu –familia, prin diferite metode, de ce homosexualitatea e mai gravă ca toate, de ce facem delimitări incorecte?

Cînd găsiți răspunsul în voi înșivă … încercați să vă canalizați pozitiv și corect dragostea de Dumnezeu!

E ușor să ridici piatra …

P.S  Personal, nu sunt adepta homosexualității ca stil de viață, însă sunt împotriva  brutalizării acestor oameni, numai Dumnezeu este unicul cu drept de judecată, de viață și de moarte asupra creaturii mîinii sale.

imagine: http://eborg2.com/

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

%d blogeri au apreciat asta: