Arhiva | Februarie, 2011

Oboseală

28 Feb

Ni-s oasele îngreuiate și puterile sleite,

De fapt, ne naștem obosiți și-ncărunțiți,

Iar conștiința nu mai toarce gînduri sfinte,

Ca altădată, cînd erau ai noștri oropsiți .

 

Capul îmi vîjîie-mpăienjenit de gînduri,

Somnul de noapte nu-i decît  un chin sisific,

Mi-e sufletul prins între griji ca între scînduri,

Plăcerile mărunte, sunt nevoită să-mi  crucific .

 

În fiecare dimineață mă trezesc mai obosită,

Goana după nimicuri devine mai vertiginoasă,

Iar existența  mi se-n fățișează mai afurisită,

Dar mă înduplec și viața este iar frumoasă.

 

Cu toate că-i frumoasă lumea ce ne înconjoară,

Văd existența ca fiind un dureros proces de dializă.

O suportăm cînd cu cei dragi ne facem grămăjoară,

O detestăm cînd nu există-n viață noastră- o miză.

 

Cîndva trăiau  foarte modest zămislitorii noștri,

Erau mai fericiți fără ceia ce ne-a adus progresul.

Acum însă orarele ne-au transformat în monștri,

Pe toți pînă la unul … ne-a–mbolnăvit excesul.

semnat: ana hodinitu

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.


Anunțuri

Ultimul mohican – aventura de a trăi pe muchie de cuțit

27 Feb

În perioada  1803 – 1805, J.Fenimore  Cooper, fiul unui congresman american  era exmatriculat din cadrul universității Yale, din cauză că se ținea de pozne periculoase (a explodat ușa de la camera unui coleg și  fost implicat în dresarea unui măgar să stea pe scaunul unuia dintre profesori).

Deși nimeni nu s-ar fi așteptat, acest puști năzbîtios a lăsat în urma sa 56 de titluri de carte. Cea mai extraordinară lucrare a acestui scriitor, este  romanul ”Ultimul Mohican”.

Pentru prima dată, l-am frunzărit în adolescență, iar săptămîna trecută l-am recitit din nou ca și cînd ar fi fost prima dată.

”Ultimul Mohican”, este un roman de dragoste, plin de galanteria cavalerismului secolului  XVIII, însă J.Fenimore  Cooper  a dozat acest romantism în doze suportabile bărbaților, așa că reprezentanții sexului puternic  nu pot folosi drept pretext romantismul, pentru  se eschiva de la savurarea  acestui roman. Din contra, luptele dintre francezi și englezi din timpul  războiului din 1757, ar constitui o  incitantă experiență de lectură.

Pe lîngă dragoste, ”Ultimul mohican” te ține cu respirația la gură datorită aventurilor prin care trec personajele, care la rîndul lor au acea nuanță de irezistibil în personalitățile lor. S-ar putea ca după lecturare, să rămîi legat pentru totdeauna de unele modele de viață și comportament promovate de acestă carte.

Nu pot să îți destăinui prea multe, pentru a nu fura din frumusețea necunoscutului acestei cărți, dar firul narativ se desfășoară în jurul răpirii  celor 2 fiice ale unui general englez, de către sălbaticii din tribul huronilor. Se duce o aprigă și periculoasă operațiune de recuperare a celor două fete, operațiune în care sunt implicați ultimii 2 reprezentanți ai tribului delawar (mohicani), un soldat american și un cercetaș englez, frate de suflet cu ultimii 2 mohicani.

Dacă  vrei să însușești o lecție gratuită de curaj, dacă ai puterea să privești nedreptatea  în ochi și dacă te-ai săturat de filmele răsuflate de la tv…pune mîna și citește cununa creației literare a renumitului J.F Cooper.

După ce vei citi romanul, te invit să urmărești filmele care s-au turnat pe marginea subiectului … garantez  experimentarea unui sentiment unic și frumos al formării propriei opinii și viziuni asupra lucrurilor, a unui sentiment plăcut de independență în cadrul căruia nu mai înghiți semipreparate culturale oferite de alții , ci mărunțești detalii și savurezi aroma propriilor opinii și impresii.

Lectură plăcută!

♫ Soundtrack:

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

imagini: phpbucket.com



Cuferele din podul vieții …

22 Feb

Uneori, viața îți pune în față un pod plin cu lăzi de tot felul, ca-n povestea cu fata moșului și fata babei.

Acestea sunt oportunitățile vieții,  care ți se oferă și între care trebuie să alegi.

Unele sunt mai urîte, altele te orbesc cu frumusețea lor. Tot ce trebuie să faci este să alegi una din ele! Dar pe care?

Atunci cînd faci selecția, ești obligat din punct de vedere moral să alegi în așa fel încît să le fie bine celor din jurul tău înainte de toate, uneori  cu prețul de a-ți sacrifica visurile. Dar poți face aceiași alegere, ținînd cont doar de propriile interese… aceasta este partea cea mai tentantă!

Atunci cînd ești în fața unei astfel de decizii tu ce alegi?

Poți alege o ladă modestă, în care nu te aștepți să găsești mare lucru, în același timp poți alege cel mai splendid cufăr în care aștepți să găsești șansele  vieții tale și cele mai tari realizări.

Partea care te roade cel mai mult din toată această ecuație,  este că nu ești niciodată sigur că-n lada cea mai frumoasă se ascund realizările celor mai fantastice idealuri pe care le ai , deasemenea …nu vei ști niciodată dacă din moment ce ai ales lada cea mai modestă vei avea parte de norocul care l-a avut fata moșului!

Liberul arbitru, este uneori cea mai aspră pedeapsă pe care o poate îndura un om …

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Moldova în imagini 25

19 Feb

foto: ana hodinitu

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorulu

Lecție de tupeu de la o pisică vagaboandă

17 Feb

Astăzi, am așteptat troleibuzul 4 pînă m-am lehămetit de înghețat .

Ca să omor plictiseala și să camuflez starea de nervozitate care mă cuprinse, mi-am cumpărat un ziar și mi-am găsit un loc deloc confortabil pe banca de lemn a stației.

La un metru de mine, dau cu ochii de o cunoștință. Este pisica stației, mereu o văd corcolindu-se pe sub bancă. Acum stătea pe bancă , alături de o doamnă cu blană falsă.

Fiindcă dna nu i-a zis nici „stai”, nici „dute”, animalul luase o poziție neutră alături. Eu, nevînd ce face și din dragoste fără limite pentru animale îi întind politicos mîna și îi dau de înțeles că-i simpatică și îi zic de două ori pis-pis.

Animalul nu mă bagă în seamă, iar eu aproape tristă mă cufund iarăși în lectură la -1°C. Deodată mă pomenesc cu pisica țopăindu-mi în poală. Foarte sigură pe sine, s-a cocoloșit pe ziarul deschis de pe brațele mele . Văzîndu-i intențiile prea serioase și ținînd cont și de privirile tuturor din stație care se uitau la mine ca la o dementă, o iau binișor și-o pun alături. Ca să nu mă înțeleagă greșit, îi dau de înțeles că mai suntem încă prietene scărpinîndu-i cu-n deget bărbia.

Nu dovedesc să-mi reiau lectura că mă pomenesc iară-și cu pisica de tomberon în poală. De data asta, a început să îmbrîncească prietenia noastră puțin mai departe cu  ștersături unduioase de  paltonul meu, pînă să mă prind de schemă…m-am trezit plină de păr de pisică și de urmulițe de felină pe haină.

Am dat-o jos și m-am ridicat indignată să-mi curăț haina,  între timp,  pisica ocupase aceeași poziție neutră lîngă doamna cu blană artificială.

Toată ziua m-am chinuit să scap de părul de pisică de pe mine, dar și-acum mai am pe ici-colo cîte unul.

M-am gîndit că dacă ar fi să iau o lecție de la pisica din stație, aceasta ar fi o lecție de tupeu.

Ea a încercat de două ori, nu i-a reușit, s-a resemnat…dar măcar a încercat!  Cu mai mult noroc, poate că data viitoare o să-și atingă scopul. Important este să nu se oprească din încercat, nimeni nu a spus că nu-i riscant.

Deseori, mă găsesc  pusă în imposibilitate de lipsa tupeului și a atitudinii de om indiferent față de eșecuri. Deaceea, probabil multe lucruri imposibile vor rămîne pentru mine și cei ca mine…imposibile.

Astăzi, am să fac o remaniere în ceea ce privește atitudinea mea față de viață, conducîndu-mă de sloganul: „dacă o pisică de tomberon poate…și eu POT!

Și tu poți!

imagine: http://thisdayindisneyhistory.homestead.com/

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Despre moldovenii care nu mai ies din „butîlcă”

16 Feb

De cînd a fost dată publicității statistica realizată de  publicația „The Economist”, în care suntem declarați oficial cei mai mari consumatori de alcool din lume, a început lumea să-și dea cu părerea asupra acestui fapt.

De ieri, am început să aruncăm  mămăliga fierbinte de la unul la celălalt, căutînd adevărata cauză a alcoolismului, care ne-a consacrat pe plan mondial.

Comuniștii spun că moldovenii nu se mai trezesc din beție din cauza incompetenței AIE 2.

Moldovencele care au pierdut măsura paharului, dau vina pe bărbați sau pe alți membria ai familiei, care le-au făcut viața iad și le-au mîncat fericirea de-alungul timpului.

Bărbații din Moldova, au mai multe motive pentru care de dimineață  taie vrana butoiului și peste o oră fac alta nouă. Un motiv ar fi cel al plecării nevestelor acestora peste hotare, acolo italienii , grecii, spaniolii etc. le invită la un ceai, le mai dăruiesc o floare, le mai fac cîte un compliment și uite-așa rămîne Ion doar cu butelcuța.

Pe de altă parte, bărbații trag la măsea datorită anturajului , dar și  faptului că majoritatea au rămas cu firea și gîndul la practicile URSS-iste, cînd colhozul era locul perfect în care se cultiva iresponsabilitatea, lipsa de griji suplimentare și confortul spiritului de turmă. Odată cu dispariția cincinalelor, majoritatea moldovenilor au rămas traumați și debusolați de povara luării propriilor decizii. Astăzi, avem mii de inadaptați, care nu reușesc să facă față timpurilor noi. Pur și simplu,  majoritatea profesiilor  știute de aceștia s-au demodat în timp și au fost înlocuite, astfel  inutilitatea aruncîndu-i în depresie și alcoolism.

Adolescenții, vin aburiți la ore din cauza anturajului. Din păcate, cunosc cazuri disperate ale unor cunoscuți din liceu, care  s-au transformat în cauze pierdute, totul a început cu o berea  înainte de începerea orelor s-au în pauză. De la consum ocazional pînă la dependență, este o distanță foarte mică.

La nivel subliminal, moldoveanul bea deoarece are folclor de pahar. Numai la noi românii, ai să întîlnești elogii muzicale aduse consumului de alcool. Încet dar sigur, trasul la măsea a devenit hobby.

Așa-i primit la Moldova! Dacă nu cinstești…se supăra lumea pe tine! Poate că pe undeva, sunt de vină și bunicile moldovenilor, care au grijă să le dea nepoțeilor  încă din fașă bucăți de pîine înmuiate-n vin…vitamine!

Cetățenii spun că numărul  alcoolicilor din Moldova  a crescut  , din cauză că nu există o piață de realizare a vinului, însă mă îndoiesc că dacă aceasta ar exista ne-am muta cu vre-o poziție mai jos în clasamentul făcut de ” Economist”.

Cîndva Burebista și Gorbaciov au venit cu ideea de a stîrpi flagelul beției de pe aceste meleaguri, nu li s-a primit…dacă tot AIE 2 este de vină pentru alcoolismul din țară…mă întreb ce-o să întreprindă membrii alianței în scopul stopării  consumului exagerat de  alcool.

Deși, după mine… genetica  l-a croit pe moldovean frate cu ploscuța, unica șansă a celor din alianță este să încheie vreun contract cu Dumnezeu, că altfel n-o mai scot în capăt !

P.S – Cu o asemenea imagine generală a propriei națiuni, te mai miri că nu avem intelectuali și genii pe bandă rulantă?!

Ce să  faci, dacă chiar și cei cu potențial își beau creierii…

sursa materialelor video: YouToube

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.



video 1: de ce consumă moldovenii alcool ?!

video 2: dedicație muzicală celor vizați de subiect:

„Folclor” de pahar:

LISTA POATE CONTINUA …

 

De ce urăsc Piața Centrală…

14 Feb

Înainte de a mă aventura să cumpăr cîteva kg de mere din Piața Centrală, mă asigur că am nervii îndeajuns de oțeliți, încît să rezist pînă la  întoarcerea acasă.

foto: /arhiva.voceabasarabiei.net/

Primii care te agasează cu strigăte stridente și cu înjurături sunt cărăușii, care chiar înainte de a-și urca căruțurile pe piciorul tău, îți răcnesc strident  în ureche: „внимание!”, este problema ta dacă nu reacționezi în următoarea milisecundă. Ești norocos dacă ai unde face un pas înlături în asemenea situații, pentru că de cele mai deseori ești nevoit să te urci pe oameni .

Fără să dureze mult, te pomenești prins  în iureșul format din oameni grăbiți și arțăgoși, barăci poziționate aiurea, cărăuși, saci, cutii, înjurături și fum ilegal de țigară suflat cu nepăsare în nările fumătorilor pasivi, chiloți în plină stradă, biscuiți neacoperiți vînduți  în mijlocul acetei îmbîcseli de microbi, brînzeturi pe marginea drumului, pateuri cu păr în două, haine pe garduri , otravă de șobolani, toate acestea  adunate la un loc  te secătuiesc de bun simț și răbdare.

Cel mai mult, urăsc incompetența cu care majoritatea vînzătorilor se fac remarcați.

Există vînzători ”circari„ care toată ziua se pun în gură cu vecinii de breaslă și înjură regește în stînga și-n dreapta făcînd scene și atrăgînd atenția prin excesul de penibilitate de care dau dovadă.  Aceștia sunt groaza părinților cu copii, pentrucă după doi pași copiii nepărat o întreabă pe mama ce înseamnă ”dîldă„ sau „baran”.

Cei mai nefericiți și ridicoli sunt comercianții care au pe față o expresie care te imploră să pleci de lîngă ei și să-ți vezi de cumpăraturi în altă parte. Plictisiți sau supărați pe viață, aceștia fac ceea ce fac în silă, iar atitudinea din spatele tejghelii  formează un impenetrabil  scut anti- cumpărător.

Dar cei mai de temut , sunt vînzătorii care de manierați și disponibili ce vor să pară… te fac s-o iei la goană de la tejghelile lor, nu dovedești să îndrepți ochiul spre un anumit produs că imediat ești luat pe sus: „Ce dorește doamna?”, „Vi-l împachetez?” „Cît să vă cîntăresc?”, „Mai ieftin n-o să gasiți în altă parte” ,”Hai cumpărați!”, „Nu vă zgîrciți!”„A-ți pus mîna…gata…trebuie să-l luați!”, ”Nu cumperi, nu te uita!”.

Din aceeași  categorie a enervanților fac parte vînzătorii cu fluturi la cap, care pun marfa cea mai frumoasă la vitrină dar în pachet  îți vînd produse care ai impresia că au mai fost mîncate odată. Iar dacă o faci pe îndrăznețul și ai tupeul să îți alegi singur marfa pe care dai banul…te pomenești luat în furci și beștelit de o ceată de țațe care au aceeași „ strategie de marketing”. Să nu-i uit și pe vînzătorii neînțeleși de lume, care afișează un preț, iar după ce-ți pun în pungă îți cer altul sub diferite pretexte.

Deși sunt deacord că la piață vine lume de toată mîna, nu pot nicidecum cădea la pace cu ideea că piața este locul  din care omenia și-a cam luat tălpășița. Dacă ești la locul tău, te pomenești călcat în picioare de nesimțiți cu obrazul gros. Dacă o faci pe nebunul și începi și tu să-ți scoți drepturile coborînd la nivelul oamenilor fără simț…te arată cu degetul tot nesimțiții și restul lumii, dacă nu zici nimic cînd ești luat drept prostul  tîrgului tot nu-i bine… atunci ce ne rămîne de făcut?

La finalul fiecărei partide de cumpărături sporadice prin Piața Centrală, îmi jur că nu mai vin aici să cumpăr nici măcar un capăt de ață…dar după cum prețurile de supermarket strangulează buzunarele de student, mă reîntorc iarăși printre monstruleții de tarabă.

Bineînțeles că uneori mai dau peste oameni buni, tocmai deaceea țin neapărat să știe că bacșișul lăsat e pentru amabilitate și deservire frumoasă. Atunci cînd nu mi-i în grabă…întîi dau tîrcoale, analizez persoana care vinde și apoi decid dacă merită să fac cumpărături acolo. În acele momente, atotputernicia bancnotelor din buzunarul meu mă fac să simt gustul acid al răzbunării față de grosolăniile frustraților din această zonă comercială.

Deseori le flutur demonstrativ prin față replici de genul:„Dacă ați fi fost puțin mai amabil poate cumpăram de la dvs”  și trec triumfal la vecina, care e drăguță și-o rog să-mi pună 5 kg … ca să-l oftic pe domnul cu capsa pusă.

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea Anei Hodinitu.

%d blogeri au apreciat asta: