Arhiva | februarie, 2011

Oboseală

28 feb.

Ni-s oasele îngreuiate și puterile sleite,

De fapt, ne naștem obosiți și-ncărunțiți,

Iar conștiința nu mai toarce gînduri sfinte,

Ca altădată, cînd erau ai noștri oropsiți .

 

Capul îmi vîjîie-mpăienjenit de gînduri,

Somnul de noapte nu-i decît  un chin sisific,

Mi-e sufletul prins între griji ca între scînduri,

Plăcerile mărunte, sunt nevoită să-mi  crucific .

 

În fiecare dimineață mă trezesc mai obosită,

Goana după nimicuri devine mai vertiginoasă,

Iar existența  mi se-n fățișează mai afurisită,

Dar mă înduplec și viața este iar frumoasă.

 

Cu toate că-i frumoasă lumea ce ne înconjoară,

Văd existența ca fiind un dureros proces de dializă.

O suportăm cînd cu cei dragi ne facem grămăjoară,

O detestăm cînd nu există-n viață noastră- o miză.

 

Cîndva trăiau  foarte modest zămislitorii noștri,

Erau mai fericiți fără ceia ce ne-a adus progresul.

Acum însă orarele ne-au transformat în monștri,

Pe toți pînă la unul … ne-a–mbolnăvit excesul.

semnat: ana hodinitu

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.


Ultimul mohican – aventura de a trăi pe muchie de cuțit

27 feb.

În perioada  1803 – 1805, J.Fenimore  Cooper, fiul unui congresman american  era exmatriculat din cadrul universității Yale, din cauză că se ținea de pozne periculoase (a explodat ușa de la camera unui coleg și  fost implicat în dresarea unui măgar să stea pe scaunul unuia dintre profesori).

Deși nimeni nu s-ar fi așteptat, acest puști năzbîtios a lăsat în urma sa 56 de titluri de carte. Cea mai extraordinară lucrare a acestui scriitor, este  romanul ”Ultimul Mohican”.

Pentru prima dată, l-am frunzărit în adolescență, iar săptămîna trecută l-am recitit din nou ca și cînd ar fi fost prima dată.

”Ultimul Mohican”, este un roman de dragoste, plin de galanteria cavalerismului secolului  XVIII, însă J.Fenimore  Cooper  a dozat acest romantism în doze suportabile bărbaților, așa că reprezentanții sexului puternic  nu pot folosi drept pretext romantismul, pentru  se eschiva de la savurarea  acestui roman. Din contra, luptele dintre francezi și englezi din timpul  războiului din 1757, ar constitui o  incitantă experiență de lectură.

Pe lîngă dragoste, ”Ultimul mohican” te ține cu respirația la gură datorită aventurilor prin care trec personajele, care la rîndul lor au acea nuanță de irezistibil în personalitățile lor. S-ar putea ca după lecturare, să rămîi legat pentru totdeauna de unele modele de viață și comportament promovate de acestă carte.

Nu pot să îți destăinui prea multe, pentru a nu fura din frumusețea necunoscutului acestei cărți, dar firul narativ se desfășoară în jurul răpirii  celor 2 fiice ale unui general englez, de către sălbaticii din tribul huronilor. Se duce o aprigă și periculoasă operațiune de recuperare a celor două fete, operațiune în care sunt implicați ultimii 2 reprezentanți ai tribului delawar (mohicani), un soldat american și un cercetaș englez, frate de suflet cu ultimii 2 mohicani.

Dacă  vrei să însușești o lecție gratuită de curaj, dacă ai puterea să privești nedreptatea  în ochi și dacă te-ai săturat de filmele răsuflate de la tv…pune mîna și citește cununa creației literare a renumitului J.F Cooper.

După ce vei citi romanul, te invit să urmărești filmele care s-au turnat pe marginea subiectului … garantez  experimentarea unui sentiment unic și frumos al formării propriei opinii și viziuni asupra lucrurilor, a unui sentiment plăcut de independență în cadrul căruia nu mai înghiți semipreparate culturale oferite de alții , ci mărunțești detalii și savurezi aroma propriilor opinii și impresii.

Lectură plăcută!

♫ Soundtrack:

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

imagini: phpbucket.com



Cuferele din podul vieții …

22 feb.

Uneori, viața îți pune în față un pod plin cu lăzi de tot felul, ca-n povestea cu fata moșului și fata babei.

Acestea sunt oportunitățile vieții,  care ți se oferă și între care trebuie să alegi.

Unele sunt mai urîte, altele te orbesc cu frumusețea lor. Tot ce trebuie să faci este să alegi una din ele! Dar pe care?

Atunci cînd faci selecția, ești obligat din punct de vedere moral să alegi în așa fel încît să le fie bine celor din jurul tău înainte de toate, uneori  cu prețul de a-ți sacrifica visurile. Dar poți face aceiași alegere, ținînd cont doar de propriile interese… aceasta este partea cea mai tentantă!

Atunci cînd ești în fața unei astfel de decizii tu ce alegi?

Poți alege o ladă modestă, în care nu te aștepți să găsești mare lucru, în același timp poți alege cel mai splendid cufăr în care aștepți să găsești șansele  vieții tale și cele mai tari realizări.

Partea care te roade cel mai mult din toată această ecuație,  este că nu ești niciodată sigur că-n lada cea mai frumoasă se ascund realizările celor mai fantastice idealuri pe care le ai , deasemenea …nu vei ști niciodată dacă din moment ce ai ales lada cea mai modestă vei avea parte de norocul care l-a avut fata moșului!

Liberul arbitru, este uneori cea mai aspră pedeapsă pe care o poate îndura un om …

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Moldova în imagini 25

19 feb.

foto: ana hodinitu

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorulu

Lecție de tupeu de la o pisică vagaboandă

17 feb.

Astăzi, am așteptat troleibuzul 4 pînă m-am lehămetit de înghețat .

Ca să omor plictiseala și să camuflez starea de nervozitate care mă cuprinse, mi-am cumpărat un ziar și mi-am găsit un loc deloc confortabil pe banca de lemn a stației.

La un metru de mine, dau cu ochii de o cunoștință. Este pisica stației, mereu o văd corcolindu-se pe sub bancă. Acum stătea pe bancă , alături de o doamnă cu blană falsă.

Fiindcă dna nu i-a zis nici „stai”, nici „dute”, animalul luase o poziție neutră alături. Eu, nevînd ce face și din dragoste fără limite pentru animale îi întind politicos mîna și îi dau de înțeles că-i simpatică și îi zic de două ori pis-pis.

Animalul nu mă bagă în seamă, iar eu aproape tristă mă cufund iarăși în lectură la -1°C. Deodată mă pomenesc cu pisica țopăindu-mi în poală. Foarte sigură pe sine, s-a cocoloșit pe ziarul deschis de pe brațele mele . Văzîndu-i intențiile prea serioase și ținînd cont și de privirile tuturor din stație care se uitau la mine ca la o dementă, o iau binișor și-o pun alături. Ca să nu mă înțeleagă greșit, îi dau de înțeles că mai suntem încă prietene scărpinîndu-i cu-n deget bărbia.

Nu dovedesc să-mi reiau lectura că mă pomenesc iară-și cu pisica de tomberon în poală. De data asta, a început să îmbrîncească prietenia noastră puțin mai departe cu  ștersături unduioase de  paltonul meu, pînă să mă prind de schemă…m-am trezit plină de păr de pisică și de urmulițe de felină pe haină.

Am dat-o jos și m-am ridicat indignată să-mi curăț haina,  între timp,  pisica ocupase aceeași poziție neutră lîngă doamna cu blană artificială.

Toată ziua m-am chinuit să scap de părul de pisică de pe mine, dar și-acum mai am pe ici-colo cîte unul.

M-am gîndit că dacă ar fi să iau o lecție de la pisica din stație, aceasta ar fi o lecție de tupeu.

Ea a încercat de două ori, nu i-a reușit, s-a resemnat…dar măcar a încercat!  Cu mai mult noroc, poate că data viitoare o să-și atingă scopul. Important este să nu se oprească din încercat, nimeni nu a spus că nu-i riscant.

Deseori, mă găsesc  pusă în imposibilitate de lipsa tupeului și a atitudinii de om indiferent față de eșecuri. Deaceea, probabil multe lucruri imposibile vor rămîne pentru mine și cei ca mine…imposibile.

Astăzi, am să fac o remaniere în ceea ce privește atitudinea mea față de viață, conducîndu-mă de sloganul: „dacă o pisică de tomberon poate…și eu POT!

Și tu poți!

imagine: http://thisdayindisneyhistory.homestead.com/

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Despre moldovenii care nu mai ies din „butîlcă”

16 feb.

De cînd a fost dată publicității statistica realizată de  publicația „The Economist”, în care suntem declarați oficial cei mai mari consumatori de alcool din lume, a început lumea să-și dea cu părerea asupra acestui fapt.

De ieri, am început să aruncăm  mămăliga fierbinte de la unul la celălalt, căutînd adevărata cauză a alcoolismului, care ne-a consacrat pe plan mondial.

Comuniștii spun că moldovenii nu se mai trezesc din beție din cauza incompetenței AIE 2.

Moldovencele care au pierdut măsura paharului, dau vina pe bărbați sau pe alți membria ai familiei, care le-au făcut viața iad și le-au mîncat fericirea de-alungul timpului.

Bărbații din Moldova, au mai multe motive pentru care de dimineață  taie vrana butoiului și peste o oră fac alta nouă. Un motiv ar fi cel al plecării nevestelor acestora peste hotare, acolo italienii , grecii, spaniolii etc. le invită la un ceai, le mai dăruiesc o floare, le mai fac cîte un compliment și uite-așa rămîne Ion doar cu butelcuța.

Pe de altă parte, bărbații trag la măsea datorită anturajului , dar și  faptului că majoritatea au rămas cu firea și gîndul la practicile URSS-iste, cînd colhozul era locul perfect în care se cultiva iresponsabilitatea, lipsa de griji suplimentare și confortul spiritului de turmă. Odată cu dispariția cincinalelor, majoritatea moldovenilor au rămas traumați și debusolați de povara luării propriilor decizii. Astăzi, avem mii de inadaptați, care nu reușesc să facă față timpurilor noi. Pur și simplu,  majoritatea profesiilor  știute de aceștia s-au demodat în timp și au fost înlocuite, astfel  inutilitatea aruncîndu-i în depresie și alcoolism.

Adolescenții, vin aburiți la ore din cauza anturajului. Din păcate, cunosc cazuri disperate ale unor cunoscuți din liceu, care  s-au transformat în cauze pierdute, totul a început cu o berea  înainte de începerea orelor s-au în pauză. De la consum ocazional pînă la dependență, este o distanță foarte mică.

La nivel subliminal, moldoveanul bea deoarece are folclor de pahar. Numai la noi românii, ai să întîlnești elogii muzicale aduse consumului de alcool. Încet dar sigur, trasul la măsea a devenit hobby.

Așa-i primit la Moldova! Dacă nu cinstești…se supăra lumea pe tine! Poate că pe undeva, sunt de vină și bunicile moldovenilor, care au grijă să le dea nepoțeilor  încă din fașă bucăți de pîine înmuiate-n vin…vitamine!

Cetățenii spun că numărul  alcoolicilor din Moldova  a crescut  , din cauză că nu există o piață de realizare a vinului, însă mă îndoiesc că dacă aceasta ar exista ne-am muta cu vre-o poziție mai jos în clasamentul făcut de ” Economist”.

Cîndva Burebista și Gorbaciov au venit cu ideea de a stîrpi flagelul beției de pe aceste meleaguri, nu li s-a primit…dacă tot AIE 2 este de vină pentru alcoolismul din țară…mă întreb ce-o să întreprindă membrii alianței în scopul stopării  consumului exagerat de  alcool.

Deși, după mine… genetica  l-a croit pe moldovean frate cu ploscuța, unica șansă a celor din alianță este să încheie vreun contract cu Dumnezeu, că altfel n-o mai scot în capăt !

P.S – Cu o asemenea imagine generală a propriei națiuni, te mai miri că nu avem intelectuali și genii pe bandă rulantă?!

Ce să  faci, dacă chiar și cei cu potențial își beau creierii…

sursa materialelor video: YouToube

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.



video 1: de ce consumă moldovenii alcool ?!

video 2: dedicație muzicală celor vizați de subiect:

„Folclor” de pahar:

LISTA POATE CONTINUA …

 

De ce urăsc Piața Centrală…

14 feb.

Înainte de a mă aventura să cumpăr cîteva kg de mere din Piața Centrală, mă asigur că am nervii îndeajuns de oțeliți, încît să rezist pînă la  întoarcerea acasă.

foto: /arhiva.voceabasarabiei.net/

Primii care te agasează cu strigăte stridente și cu înjurături sunt cărăușii, care chiar înainte de a-și urca căruțurile pe piciorul tău, îți răcnesc strident  în ureche: „внимание!”, este problema ta dacă nu reacționezi în următoarea milisecundă. Ești norocos dacă ai unde face un pas înlături în asemenea situații, pentru că de cele mai deseori ești nevoit să te urci pe oameni .

Fără să dureze mult, te pomenești prins  în iureșul format din oameni grăbiți și arțăgoși, barăci poziționate aiurea, cărăuși, saci, cutii, înjurături și fum ilegal de țigară suflat cu nepăsare în nările fumătorilor pasivi, chiloți în plină stradă, biscuiți neacoperiți vînduți  în mijlocul acetei îmbîcseli de microbi, brînzeturi pe marginea drumului, pateuri cu păr în două, haine pe garduri , otravă de șobolani, toate acestea  adunate la un loc  te secătuiesc de bun simț și răbdare.

Cel mai mult, urăsc incompetența cu care majoritatea vînzătorilor se fac remarcați.

Există vînzători ”circari„ care toată ziua se pun în gură cu vecinii de breaslă și înjură regește în stînga și-n dreapta făcînd scene și atrăgînd atenția prin excesul de penibilitate de care dau dovadă.  Aceștia sunt groaza părinților cu copii, pentrucă după doi pași copiii nepărat o întreabă pe mama ce înseamnă ”dîldă„ sau „baran”.

Cei mai nefericiți și ridicoli sunt comercianții care au pe față o expresie care te imploră să pleci de lîngă ei și să-ți vezi de cumpăraturi în altă parte. Plictisiți sau supărați pe viață, aceștia fac ceea ce fac în silă, iar atitudinea din spatele tejghelii  formează un impenetrabil  scut anti- cumpărător.

Dar cei mai de temut , sunt vînzătorii care de manierați și disponibili ce vor să pară… te fac s-o iei la goană de la tejghelile lor, nu dovedești să îndrepți ochiul spre un anumit produs că imediat ești luat pe sus: „Ce dorește doamna?”, „Vi-l împachetez?” „Cît să vă cîntăresc?”, „Mai ieftin n-o să gasiți în altă parte” ,”Hai cumpărați!”, „Nu vă zgîrciți!”„A-ți pus mîna…gata…trebuie să-l luați!”, ”Nu cumperi, nu te uita!”.

Din aceeași  categorie a enervanților fac parte vînzătorii cu fluturi la cap, care pun marfa cea mai frumoasă la vitrină dar în pachet  îți vînd produse care ai impresia că au mai fost mîncate odată. Iar dacă o faci pe îndrăznețul și ai tupeul să îți alegi singur marfa pe care dai banul…te pomenești luat în furci și beștelit de o ceată de țațe care au aceeași „ strategie de marketing”. Să nu-i uit și pe vînzătorii neînțeleși de lume, care afișează un preț, iar după ce-ți pun în pungă îți cer altul sub diferite pretexte.

Deși sunt deacord că la piață vine lume de toată mîna, nu pot nicidecum cădea la pace cu ideea că piața este locul  din care omenia și-a cam luat tălpășița. Dacă ești la locul tău, te pomenești călcat în picioare de nesimțiți cu obrazul gros. Dacă o faci pe nebunul și începi și tu să-ți scoți drepturile coborînd la nivelul oamenilor fără simț…te arată cu degetul tot nesimțiții și restul lumii, dacă nu zici nimic cînd ești luat drept prostul  tîrgului tot nu-i bine… atunci ce ne rămîne de făcut?

La finalul fiecărei partide de cumpărături sporadice prin Piața Centrală, îmi jur că nu mai vin aici să cumpăr nici măcar un capăt de ață…dar după cum prețurile de supermarket strangulează buzunarele de student, mă reîntorc iarăși printre monstruleții de tarabă.

Bineînțeles că uneori mai dau peste oameni buni, tocmai deaceea țin neapărat să știe că bacșișul lăsat e pentru amabilitate și deservire frumoasă. Atunci cînd nu mi-i în grabă…întîi dau tîrcoale, analizez persoana care vinde și apoi decid dacă merită să fac cumpărături acolo. În acele momente, atotputernicia bancnotelor din buzunarul meu mă fac să simt gustul acid al răzbunării față de grosolăniile frustraților din această zonă comercială.

Deseori le flutur demonstrativ prin față replici de genul:„Dacă ați fi fost puțin mai amabil poate cumpăram de la dvs”  și trec triumfal la vecina, care e drăguță și-o rog să-mi pună 5 kg … ca să-l oftic pe domnul cu capsa pusă.

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea Anei Hodinitu.

Moldova în imagini 24

11 feb.

foto: ana hodinitu

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea Anei Hodinitu.

Se caută… gentilman de microbuz!

10 feb.

Ne plîngem deseori în diverse materiale de bădărănia șoferilor de microbuze, dar o mare parte din cei care merg cu transportul public sunt la fel de nesimțiți.

Nu intenționez să scormonesc prea mult printre cauze și efecte, pur și simplu vreau să fac o constatare: în 2008, a fost prima și ultima dată cînd m-am urcat într-un microbuz, iar un flăcăuan s-a ridicat ca ars de pe scaunul său și mi-a cedat mie locul, fără intenția de a coborî la următoarea stradă. Peste puțin, a reușit să ocupe un alt loc, pe care iarăși la cedat unei doamne și din nou fără intenția de a coborî în apropiere.

imagine: /2.bp.blogspot.com/

imagine: /2.bp.blogspot.com/

Ca să nu i se pară cititorului un material descriminator și pus pe înjosit bărbați, țin să menționez că în categoria pasagerilor lipsiți de scrupule, intră și generație tînără-fete și băieți.

Se întîmplă uneori că îmi roșește mie obrazul, pentru unii pe care nici nu-i cunosc. Fiindcă, din cauza unuia cu obrazul gros, este etichetată o întreagă generație.

Dacă nu suferi de nici o boală, dacă ai toate memebrele trupului întregi, dacă ai o vîrstă la care cei de lîngă tine visează cu melancolie, dacă nu ești însărcinată, dacă te consideri bărbat,…de ce stai jos în transport, în timp ce cetățeni mai în vîrstă ca tine, așteaptă să se întîmple minunea de a li se ceda un loc? Fiindcă l-ai achitat?  Păi…și cum rămîne cu altruismul, respectul, facerea de bine … s-au vorbim de cuvinte pe cale de dispariție?

De obicei, stăm cu capul cufundat în gulere, muzica din căști dată la maxim și ochii mereu îndreptați pe fereastră…ca nu cumva să-i intersecteze pe cei ai cărora avem datoria morală de a le arăta puțin respect, prin simplul gest de a ne ridica și a confirma existența unui bagaj de maniere.

Pornisem să-i muștruluiesc pe bărbați la început, dar nu fiindcă țin neapărat să stau jos cînd mă deplasez prin oraș…ci de dragul reputației lor ancestrale, de monsieur sau gentilman. Au devenit atît de rare cazurile în care un bărbat se comportă ca un adevărat bărbat, încît aceste rarități capătă în societatea de azi nuanțe de anormal.

Înghit în mine porții generoase de venin, cînd urc în transport și văd bărbații cum stau comod așezați,în timp ce doamnele și domnișoarele spînzură de bară ca niște maimuțele ridicole. Mai admiră cîte un șold, mai inhalează cîte o dîră de parfum, mai visează cu ochii deschiși la cîte un fund, se mai strîmbă cînd îi calci pe vîrful pantofului proaspăt lustruit, mai șterge cîte un petec de geam aburit, dar nici pe-o secundă nu le trece prin cap că farmecul unui bărbat stă în puterea de a se dezlipi de pe locul confortabil și de a-l ceda altcuiva.

Întradevăr, cavalerismul și-a pierdut din coloritul de odinioară, dar prefer să nu cad în disperare și să cred că el încă mai există…fiindcă se mai găsește cîte un tip cu toți cei 7 ani de-acasă și-l mai resuscitează din cînd în cînd, în văzul și uimirea multora.

Ca să empatizez cu cei nemulțumiți de acest material, mărturisesc că se-ntîmplă deseori că nu sunt nici eu în dispoziția necesară unui act de binefacere. Și tocmai cînd mă hotărăsc că azi altcineva înafară de mine trebuie să cedeze locul doamnei din față…nu se ridică nimeni, și cînd ochii aceia mustrători te sfredelesc…nu-ți mai arde de stat jos și te ridici.

Prin urmare, îi înțeleg pe toți cei care nu au chef să cedeze un locșor călduț după o zi de muncă s-au goană prin oraș, îi înțeleg și pe cei supărați pe bătrînii țării acesteia (suspectați mereu că ne-ar fi vîndut visele comuniștilor) deși astfel avem ocazia să ne răzbunăm pe aceștia, condamnîndu-i la statul în picioare, cum rămîne cu noi?

Din moment ce orgoliul, nepăsarea și egoismul din noi sunt cele care ne recomandă în mijlocul societății…cu toate că nu suntem oameni deloc răi, nu cred că își mai are rost existența conștiinței în căpățînile noastre încăpățînate…oricum nu ne folosește la nimic dacă o  punem pe silent.

Pe final…se caută cavaleri de microbuz, cei care au ceva indicii despre existența unor astfel de specimene pe cale de dispariție, sunt invitați să lase coordonatele la comentariile acestui post.

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea Anei Hodinitu.

Moldova între lux și prostie

8 feb.

Ideea materialului, mi-a venit tocmai cînd sîsîiam cu dinții strînși un început de vorbă urîtă, în timp ce patinam pe mîzga care ungea trotuarul de faianță din fața unei instituții respectabile, din Chișinău. Indignarea mea , avea drept cauză faptul că  eu mergeam pe ceea ce fusese odinioară un caldarîm obișnuit, iar acum semăna cu o intrare la baie .

str. M. Eminescu- Chișinău

Nu sunt expert în construcții, dar îmi dau bine seama că locul plăcilor de faianță nu este nicidecum în stradă. M-am gîndit c-o fi un material mai la îndemînă și din această cauză este  atît de răspîndit pe străzile orașelor Moldovei, dar din contra…faianța este mult mai scumpă decît multe alte materiale de construcție  pentru pavaj. Atunci, mi-am zis că problema nu se află în prețuri, ci în capul unora.

Pentru orice eventualitate, am mai întrebat în stînga și-n dreapta, te pomenești că plăcile de ceramică sunt pentru pavat străzile și eu n-am știut.

Dar nu se pun pe stradă… însă în Moldova nu te miri dacă vezi extravaganțe de genul, fiindcă de cînd ni s-a dat liber la democrație, unii au început să-și împlinească visurile de-o viață, răzbunîndu-se poate pe copilăria nefericită, în timpul căreia nu a avut decît paie de grîu pe dușumeaua casei. Cînd s-au făcut mari, și-au zis că-i păcat să aibă faianță doar în baie, în bucătărie și pe hol, așa că și-au „faianțat„ curțile, exteriorul caselor și în cele din urmă și-au pus faianță și-n fața oficiilor care le aparțin.

Dacă acest caz ar fi izolat, poate nu aș face mare tam-tam, dar „fenomenul” a luat amploare. Aproape toate farmaciile și magazinele din oraș, au treptele de la intrare…faianțate. Aceeași gresie care se aplică în exclusivitate pe pereții unei construcții, de dragul asorteului coboară în jos pe scări, la dorința proprietarilor care își doresc să fie „în trend”.

Cu toate că eu nu am nici o intenție să scuz asemenea excese, un prieten din străinătate m-a surprins cu o explicație care aduce mai mult a diagnostic, pentru situația de mai sus.

Acesta susține că în linii mari, cultura popoarelor cu origini latine este  afară, prin urmare o mare parte din luxul pe care și-l pot permite îl investesc în tot ceea ce presupun sensurile termenului „exterior”.

Spaniolii, italienii, românii, românii basarabeni … majoritatea sunt foarte „atenți” la felul în care arată machiajul, hainele de pe ei, fațadele clădirilor, gardurile de la drum etc. Toate acestea fiindcă locuim în zone cu climă mediteranian-temperată, prin urmare o mare parte a timpului ne-o petrecem afară din casă. Deaceea n-o să te surprindă niciodată, dacă ai să vezi vre-o duduie moldoveancă purtînd blană și machiaj super-extravagant, dar iese…dintr-o cocioabă.

Nu pot pune mîna în foc pentru veridicitatea „teoriei culturii de exterior”, dar știu sigur că există o delimitare foarte fină între lux și prostie.

Trăiesc cu speranța că nu se va ajunge la scoaterea mochetei în stradă, dar în Moldova…niciodată nu se știe.

foto: ana hodinitu

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea Anei Hodinitu.



%d blogeri au apreciat: