Arhiva | Martie, 2011

Spune ce gîndești, însă gîndește cum o spui!

31 Mar

În mod normal, sinceritatea ni se recomandă spre folosire în tot ceea ce presupune comunicare și interacțiune. Însă pe lumea aceasta n-ai să întîlnești prea mulți oameni care să fie dureros de sinceri cu tine, oameni ce-l au pe „verde-n ochi” în sînge.Cei care au acest talent, s-au descurajat și îl folosesc mai rar, cauza fiind supărarea și disconfortul pe care îl seamană în jur  sinceritatea lor.

Problema nu este în a spune adevărul și a vorbi deschis despre ce gîndești, ci cum îl spui!

Deseori comiți mai multe păcate și eroări morale  spunînd ce gîndești despre un om și fiind sincer, decît atunci cînd ești ipocrit, de ce? Fiindcă există o artă a comunicării adevărului pe care foarte puțini o au încorporată în felul lor de a fi, nu e nevoie să faci cursuri de diplomație pentru a o stăpîni, trebuie doar să te autoinstruiești și să înveți niște formule noi de adresare în vocabularul tău moral.

Oamenii cunoscuți pentru talentul lor înnăscut de ai face pe alții să se simtă prost prin intermediul unei  sincerității tranșante, trăiesc izolați într-o carapace și se hrănesc cu propriul venin, izolarea se produce de la sine, cei  cu darul rostirii crudului adevăr fiind conștienți că un minut în prezența cuiva ar însemna rănirea acestei persoane cu mici răutăți adevărate.

În timp, a spune ce gîndești despre fiecare om ce-ți iese în cale se transformă într-o formă egoistă de distracție, sadică pe alocuri, deoarece omul cu limba veșnic înmuiată în veninul adevărului începe să savureze cu plăcere grimasele stupefiate ale celor ce primesc „loviturile” în plină față, se hrănește cu reacțiile lor și-și pregătește următoarele lovituri și m-ai „artistice” decît cele anterioare.

Deși ajungi să te consideri un om corect și te mîndrești cu capacitatea  rarisimă de a spune tot ce gîndești despre orice, nu realizezi că felul tău de a spune adevărul  are aceiași doză de insipiditate și răutate ca și fățărnicia.

Nu ar trebui să oferim celor din jurul nostru „sirop” de adevăr s-au variante mai diluate ale acestuia, pentru că orice intervenție în conținutul său înseamnă ori minciună, ori ipocrizie, dar putem începe cu mici ajustări ale atitudinii noastre și a felului de adresare.

Nu te  costă nimic dacă alături de o doză de „asta cred eu despre tine” adaugi și puțin umor sau amabilitate.

Scopul tău nu este să-i faci pe oameni să nu te suporte, ci să te înghită ca pe o pastilă amară dar binefăcătoare.

Scopul adevărului nu este să nimicească, ci să corecteze.

De obicei, veleitățile noastre de „apostoli ai sincerității” ies la suprafață în situația în care cineva greșește și are nevoie de o corecție acidă, situații cu orientare negativă, care ne pun în postura de oameni superiori, dar de cite ori îi spunem „verde-n ochi” unui om cît de mult îi apreciem cutare s-au cutare aptitudine?

Pentru a fi răutăcioși avem predispunere naturală,  mai greu este cu recunoașterea  calităților frumoase ale celor ce ne înconjoară, acest adevăr nu-i doare pe ei … ci pe noi.

Cei care au puterea de a spune ce gîndesc oricui și despre orice, sunt niște oameni talentați, niște mini-mutanți într-o lume ipocrită, însă existența  ar fi mult m-ai ușor de suportat și pentru unii și pentru alții dacă am înceta să ne hrănim orgoliile cu această super-putere.

Întrebuințarea  greșită a abilității de a spune lucrurilor pe nume te determină să trăiești înveninat  și împovărat de puterea de a produce adevăr.

Ipocrizia este o tumoare pe care o poți îndepărta din societate doar cu ajutorul puterii de a spune adevărul, însă menirea unui doctor nu este să omoare pacientul pentru a stopa răspîndirea afecțiunea acestuia, ci să o TRATEZE!

P.S – Să spunem ce credem unii despre alții, dar nu cu scopul de a ne răni sau de a ne înjosi, un adevăr delicat este mai de preț decît unul caustic.

Imagine: /2.bp.blogspot.com/

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Anunțuri

În timpul liber …

27 Mar

Clubul neoficial al oamenilor cu mult timp liber, de pe str.  Mateevici/Buiucani- Chișinău

foto: ana hodinitu

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Teoria decadenței

25 Mar

Uneori suntem puși față în față cu anumite ființe, fără să ghicim din start scopul acestor încrucișări de drumuri, mai tîrziu însă  realizăm că aceste iviri sporadice sunt niște purtători ambulanți a unor lecții de viață.

Ieri, am remarcat că stau la aceiași masă de lectură cu un nene trecut de 60, îmbrăcat sărăcăcios însă cu ochi interesanți și plini de viață, care sorbeau rîndurile textului unui articol de ziar. Unica asemănare dintre noi era faptul că transcriam de zor din presa scrisă, eu pentru teza de licență,  el pentru sine.

Nu avea stofă de om citit, haina soioasă de pe el și fața nerasă de cîteva zile cît și unghiile zdrelite erau mai convingătoare decît orice adevăr. Și totuși … citea o revistă de economie. Contastul prea mare dintre om și activitatea sa m-au intrigat.

Cînd l-am întrebat de ce copie articolul respectiv (pe o bucată de hîrtie tehnică), bărbatul emoționat de atenția pe care i-am acordat-o s-a fîstîcit și a zis:  „ … așa trebuie!”.

După ce sau  mai topit sloiurile dintre noi, am aflat că lucra în  domeniul construcțiilor ca să-și cîștige călcîiul de pîine,  în acel moment lucra la construirea unei bănci din preajma bibliotecii în care l-am întîlnit.

După ce a zîmbit de cîteva ori cu o gură plină de dinți avariați și după ce i-am studiat mai atent înfățișarea, am ajuns la concluzia că era un trup în paragină, în schimb în el mai pîlpîia un vis măreț din copilărie, probabil. Visul de a fi cine își dorește nu ceea ce a fost nevoit să devină, forțat de împrejurări.

Căci altfel de ce ar fi citit articolul „Ce este ordoliberalismul?” dintr-o revistă de economie  și de ce l-ar fi conspectat cu acea încordare de sprîncene, care te lăsa să înțelegi că omul acesta cunoștea domeniul cercetării sale?

Poate că vreun ciob de vocație încă mai strălucea în lumina unui asfințit de viață, de ce să nu-l lase să strălucească?

O fi el robul unei munci grele , însă interiorul său cu tot cu visele tinereții încă mai respirau speranță. M-am umplut de compătimire la gîndul că omul acesta era asemeni unui trunchi noduros de  copac,  din care cîndva s-ar fi putut confecționa  o piesă de mobilier bună, dar care nu apucase să vadă strungul … însă el știa că are stofă!

De la o vreme omul a prins chef de vorbă, mi-a explicat multe chestii pe care el le înțelegea, însă eu nu! L-am ascultat atent, fără să schițez vre-o grimasă care să-mi trădeze gîndul că omuleanul e pe jumătate cu sistema scurtcircuitată. Știam că s-a prins în acea horă de idei c-a să-și dovedească sieși că încă e totul în regulă cu el. De ce  tocmai eu să refuz această mică plăcere, unui sărman om care nu a avut șansa să facă ceia ce-I place în viață, așa cum fac eu?

S-a întors de 2 ori de la ușă ca să-mi mai lase cîte un ultim argument în favoarea  unei oarecare teorii a decadenței, pe care omul susținea sus și tare că o știu și eu … dar eu n-o știam, și mi-a zis că-i rușine pentru mine să n-o știu.

Ulterior am înțeles că de fapt asta îl obseda, decadența ….regresul, coborîrea de la un nivel înalt de a fi … fiindcă asta  trăia, asta îl consuma și asta încerca să mascheze.

Deaceea venea aproape zilnic printre tomuri, ca să se salveze!

M-am gîndit o clipă la mine, știam că dacă cîndva în viața asta  îmi v­-a fi răpit privilegiul de a fi cine îmi doresc , nu știu dacă voi fi la fel de puternică ca omuleanul  din bibliotecă, care își extirpase benevol simțul ridicolului numai cu scopul de a mai culege niște firmituri dintr-o glorie apusă înainte să fi apucat să răsară.


imagine : http://www.switched.com

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Neputința creștinilor moldoveni de a trata problema homosexualității …creștinește

23 Mar

De cîțiva ani, pentru Republica Moldova fiecare primăvară aduce cu sine serioase încăierări între cetățeni, care dacă ar fi fost cauzate de lipsa anumitor vitamine …poate că ar fi fost mai ușor de suportat și de învins  printr-o singură prescripție medicală, însă aceste încăierări au la bază rădăcini seculare, înfipte în niște moduri de gîndire diametral opuse.

Este vorba despre confruntarea dintre societatea  hetero și societatea  guy.

O confruntare în care creștinii au început să înalțe ruguri și să-și ascută tăișul limbii, iar homosexualii  moldoveni s-au transformat în ”martiri„ pregătiți să își asume riscurile cauzei în care cred.

La moment, se duce o luptă acerbă de „care pe care” între păreri, a fi s-au a nu fi aprobată legea anti-descriminare?

Și totuși se bate pasul pe loc, autoritățile nu spun nici da nici ba, ci enervează mulțimile ațîțate și antrenate în această ciocnire, prin tărăgănare.

Cam acesta este actualul portret al situației minorităților sexuale,  în Moldova.

Unicul lucru care a fost  scăpat din vedere în toată această debandadă  de către ambele părți ale conflictului, este esențialul. Homosexualii care trăiesc separați într-un balon de săpun de restul lumii, au uitat că deși ei se consideră membrii unei societăți laice, trăiesc în sînul unei societăți creștine. Iar societatea creștină din Moldova, s-a îmbolnăvit de zelul lui Saul din Tars, care în numele lui Dumnezeu a urît și a păcătuit curmînd vieți.

Un creștin adevărat știe că doar cel fără de păcat poate să ridice piatra și că în orice împrejurare trebuie să-și pună întrebarea: ce ar face Hristos în locul meu? Dacă cineva și-l poate închipui pe Isus snopind în bătaie un homosexual, atunci nu vorbim despre același Isus care a murit pentru TOȚI pămîntenii.

Nu încerc să scriu un tratat de religie și nici să fac partizanat moral pentru vreuna din părțile acestui conflict moral, în acest material, încerc să resuscitez niște conștiințe.

Biblia condamnă homosexualitatea, i-ar eu nu voi încerca să rescriu Biblia, dar îmi voi permite să reamintesc celora care cred în Dumnezeu, indiferent de confesiunea  pe care o îmbrățișează că punctele de vedere nu se impun cu forța și  cu brutalitatea unei bîte s-au a unei limbi înveninate.

Trebuie să fim conștienți că cei care împărtășesc o altfel de orientare sexuală, vor lupta pînă la capăt, vor cădea victime „creștinismului” nostru, fiindcă au un scop și o cauză căreia i s-au dedicat și la care nu vor renunța. În cazul acesta, suntem gata să ne asumăm acest  ”martiriu” ?

Societatea LGBT,  luptă pentru recunoaștere, noi îi recunoaștem doar cu ciomagul, ne este teamă pentru felul în care legalizarea unui astfel de stil de viață ne va influența copiii, ei dau maximum de rezistență … le dăm și noi maximum de insulte  și îi privim ca pe  niște leproși. Lucrurile se rezumă cam la atît?  Nu e prea …omenesc  pentru un om care luptă zilnic să evadeze din acest omenesc?

Unii creștini și-au înțeles greșit menirea, între a nu fi deacord cu homosexualitatea și  a urî homosexualii ar trebui să fie o cale lungă, la noi … acestea se suprapun .

Dacă  din întîmplare aș avea un vecin homosexual, nu l-aș urî s-au maltrata, deși risc să mă umplu de ridicol în fața lui … m-aș ruga pentru el  și aș învăța să nu-l judec, pentru că judecata este o cutie a Pandorei, care odată deschisă de oameni …  aduce cu sine prăpădul. M-aș ruga și pentru mine … fiind că ispita de a face rău și de a răspunde unor porniri violente, e ambalată îndeajuns  de  frumos încît s-o gust și să mă îndreptățesc apoi .

Cînd îi spui unui om cu orientare sexuală diferită că te vei ruga pentru el, probabil îi dai  un motiv serios  să se tăvălească de rîs o săptămînă, fiindcă acești oameni se simt normali și sunt ferm convinși  că nu au nevoie de rugăciuni … eu cred că toată omenirea are nevoie  de rugăciuni, deoarece zilnic suntem părtașii unui invizibil război milenar, în care binele și răul luptă pentru fiecare conștiință în parte.

Pentru o clipă, vă propun să vă gîndiți la o chestiune care ne demostrează cît de diferit vedem noi oamenii noțiunea de păcat. Dacă la Dumnezeu nu există păcat mic și păcat mare, noi am inventat diferite gradații ale acestuia și judecăm gravitatea lor în funcție de aceste cutume moștenite, deaceia ne permitem să ne scoatem ochii unii altora. De ce nu iese lumea în stradă să lupte împotriva divorțurilor și a infidelității?  Din urma acestor  două nesăbuințe tot  cresc copii schilodiți moral! De ce nu luptăm la nivel national  împotriva concubinajului, care la fel …e la modă dar e nebiblic? Nu e la fel de grav ca homosexualitatea? Să fim serioși!

Pomenind cele de mai sus, vorbesc de nesăbuința omului de a distruge un monument al creațiunii lui Dumnezeu –familia, prin diferite metode, de ce homosexualitatea e mai gravă ca toate, de ce facem delimitări incorecte?

Cînd găsiți răspunsul în voi înșivă … încercați să vă canalizați pozitiv și corect dragostea de Dumnezeu!

E ușor să ridici piatra …

P.S  Personal, nu sunt adepta homosexualității ca stil de viață, însă sunt împotriva  brutalizării acestor oameni, numai Dumnezeu este unicul cu drept de judecată, de viață și de moarte asupra creaturii mîinii sale.

imagine: http://eborg2.com/

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Mîl primordial …

21 Mar

Moldova în imagini 28

foto: ana hodinitu

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Sărăcia moloveanului, sărăcie meritată?

20 Mar

Deseori mi se întîmplă să încerc a despica firul în patru, pentru a afla cauza sărăciei și a nivelului de trai scăzut al moldovenilor. De fiecare dată ajung la concluzii neplăcute, care ne incriminează  tot pe noi …

Dar să fie oare așa?

Un lucru e cert : ne ascundem deseori sub pretextul cotropirii, fiindcă ne simțim mai bine cînd vedem cîtă drama și fervoare stîrnește acest val de victimizare în masă, cînd vina este pasată pe greabănul alcuiva și cînd  „situația” ne este ridicată-n slăvi de barzi parcă e mai ușor de purtat și mai lesne de scuzat faptul că  floarea independenței încă nu s-a deschis, așa cum ar fi trebuit demult s-o facă .

Și cum ne mai place!

Suntem săraci, pentru că nu ducem lucrurile la bun sfîrșit, indiferent dacă e vorba de politică s-au gospodărie.

Suntem săraci, pentru că ne invidiem unii pe alții,  dacă Ion  are un Mercedes, eu voi munci pînă la epuizare să-mi iau două Mercedes-uri …nici gînd să-mi  cumpăr moară sau presă de ulei, important  e să-I cadă fața vecinului, să-l oftic. Ce mai contează progresul rational?

Suntem săraci, pentru că alții  ne dau mură-n gură și … ne place, și … mai  vrem!

Suntem săraci, pentru că nu ne putem face ordine în priorități.

Suntem săraci, pentru că ne ținem banii la ciorap o viață întreagă, așteptînd magnifica zi  cînd cei de la „fabrica de cursuri valutare” se vor gîndi și la tine, nu num ai la ei.

Suntem săraci, deoarece cînd ne ducem în Europa … exportăm prostie și importăm imagini distorsonate despre propria țară.

Suntem săraci, pentru că preferăm să fim regi pentru o zi , decît boieri pentru  100 de zile .

Suntem săraci, pentru că votăm în funcție de inimă și nu de rațiune.

Suntem săraci, pentru că nu punem întrebări .

Suntem săraci, pentru că nu ne interesează ce se întîmplă mai departe de propria curte.

Suntem săraci, pentru că nu ne putem lăsa trecutul în urmă.

Suntem săraci, pentru că la greu fugim  de ne scapără tălpile și ne ascundem fiecare în găuacea lui.

Suntem săraci, pentru că ne place așa, obișnuitu-ne-am cu sărăcia de sute de ani, încît orice amprentă a înaintării material ne înrăiește și pînă nu o distrugem …nu o lăsăm!

Suntem săraci, pentru că nu suntem  pătrunși de unitate, e prea mult fier amestecat cu lut.

Suntem săraci, pentru că folosim ziare pe post de hîrtie igienică.

Suntem săraci, deoarece grupurile de interese fac politica.

Suntem săraci, pentru că odată ajunși ca păduchele în vîrful capului, ne punem pe potopit țara.

Suntem săraci, pentru că ne complacem în stările în care ne-au dus împrejurările.

Suntem săraci, deoarece  credem prea multe și gîndim prea puțin de sine stătător.

Suntem săraci, deoarece furăm unii de la alții.

Suntm săraci, deoarece vedem în fiecare cerșetor un conspiraționist și în fiecare om de nimic un  sfînt bun de  icoană.

Suntem săraci, pentru că nu păstrăm ce-avem.

Suntem săraci, pentru că rafturile mobilierului ne sunt goale, a auzit unul că nu e la modă să ai cărți pe  ele, ci cite un bibelou de 1000 de euro …și mulți trecut-au la bibelouri.

Suntem săraci, pentru că-i  descurajăm pe cei cu inițiativă și-i tragem în jos, orgoliile noastre fiindu-le fatale.

Suntem săraci … cu duhul!

foto: http://img1.liveinternet.ru/

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.


Borcanul cu gem (in memoriam)

18 Mar

L-am dus și l-am adus a mia oară din cămară,

L-am șters de praf , l-am aburit cu răsuflarea,

E ultimul și știu că ce-I în el nu se compară,

În el memorii scumpe  și-au cunoscut aflarea.

Deși mi-i poftă, nu vreau să-l destup să gust

Pe masă l-am adus ca să-mi mai treacă dorul.

E ultimul și-mi amintește di-un moment injust,

Oare de ce cînd îl privesc, pe dată mă și ia fiorul?

Poate pentru că e dulceața cea de măr a mamei,

Și-n ea s-a concentrat esența palmelor ei calde,

Poate că în acest magiun nu simți amarul dramei,

Fiindcă-n acea vară nu-i curse lacrimi din smaralde.

Deși avem cu toți destinul neînduplecat al scamei,

Și ne petrecem în țărînă dragii cu fluturul năframei,

Avem ceva ce poruncește să îngețe-n suflet larmei ,

Pe toți ne îndulcește dulceața cea de măr a mamei!


Semnat: ana hodinitu

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

%d blogeri au apreciat asta: