Arhiva | martie, 2011

Spune ce gîndești, însă gîndește cum o spui!

31 mart.

În mod normal, sinceritatea ni se recomandă spre folosire în tot ceea ce presupune comunicare și interacțiune. Însă pe lumea aceasta n-ai să întîlnești prea mulți oameni care să fie dureros de sinceri cu tine, oameni ce-l au pe „verde-n ochi” în sînge.Cei care au acest talent, s-au descurajat și îl folosesc mai rar, cauza fiind supărarea și disconfortul pe care îl seamană în jur  sinceritatea lor.

Problema nu este în a spune adevărul și a vorbi deschis despre ce gîndești, ci cum îl spui!

Deseori comiți mai multe păcate și eroări morale  spunînd ce gîndești despre un om și fiind sincer, decît atunci cînd ești ipocrit, de ce? Fiindcă există o artă a comunicării adevărului pe care foarte puțini o au încorporată în felul lor de a fi, nu e nevoie să faci cursuri de diplomație pentru a o stăpîni, trebuie doar să te autoinstruiești și să înveți niște formule noi de adresare în vocabularul tău moral.

Oamenii cunoscuți pentru talentul lor înnăscut de ai face pe alții să se simtă prost prin intermediul unei  sincerității tranșante, trăiesc izolați într-o carapace și se hrănesc cu propriul venin, izolarea se produce de la sine, cei  cu darul rostirii crudului adevăr fiind conștienți că un minut în prezența cuiva ar însemna rănirea acestei persoane cu mici răutăți adevărate.

În timp, a spune ce gîndești despre fiecare om ce-ți iese în cale se transformă într-o formă egoistă de distracție, sadică pe alocuri, deoarece omul cu limba veșnic înmuiată în veninul adevărului începe să savureze cu plăcere grimasele stupefiate ale celor ce primesc „loviturile” în plină față, se hrănește cu reacțiile lor și-și pregătește următoarele lovituri și m-ai „artistice” decît cele anterioare.

Deși ajungi să te consideri un om corect și te mîndrești cu capacitatea  rarisimă de a spune tot ce gîndești despre orice, nu realizezi că felul tău de a spune adevărul  are aceiași doză de insipiditate și răutate ca și fățărnicia.

Nu ar trebui să oferim celor din jurul nostru „sirop” de adevăr s-au variante mai diluate ale acestuia, pentru că orice intervenție în conținutul său înseamnă ori minciună, ori ipocrizie, dar putem începe cu mici ajustări ale atitudinii noastre și a felului de adresare.

Nu te  costă nimic dacă alături de o doză de „asta cred eu despre tine” adaugi și puțin umor sau amabilitate.

Scopul tău nu este să-i faci pe oameni să nu te suporte, ci să te înghită ca pe o pastilă amară dar binefăcătoare.

Scopul adevărului nu este să nimicească, ci să corecteze.

De obicei, veleitățile noastre de „apostoli ai sincerității” ies la suprafață în situația în care cineva greșește și are nevoie de o corecție acidă, situații cu orientare negativă, care ne pun în postura de oameni superiori, dar de cite ori îi spunem „verde-n ochi” unui om cît de mult îi apreciem cutare s-au cutare aptitudine?

Pentru a fi răutăcioși avem predispunere naturală,  mai greu este cu recunoașterea  calităților frumoase ale celor ce ne înconjoară, acest adevăr nu-i doare pe ei … ci pe noi.

Cei care au puterea de a spune ce gîndesc oricui și despre orice, sunt niște oameni talentați, niște mini-mutanți într-o lume ipocrită, însă existența  ar fi mult m-ai ușor de suportat și pentru unii și pentru alții dacă am înceta să ne hrănim orgoliile cu această super-putere.

Întrebuințarea  greșită a abilității de a spune lucrurilor pe nume te determină să trăiești înveninat  și împovărat de puterea de a produce adevăr.

Ipocrizia este o tumoare pe care o poți îndepărta din societate doar cu ajutorul puterii de a spune adevărul, însă menirea unui doctor nu este să omoare pacientul pentru a stopa răspîndirea afecțiunea acestuia, ci să o TRATEZE!

P.S – Să spunem ce credem unii despre alții, dar nu cu scopul de a ne răni sau de a ne înjosi, un adevăr delicat este mai de preț decît unul caustic.

Imagine: /2.bp.blogspot.com/

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

În timpul liber …

27 mart.

Clubul neoficial al oamenilor cu mult timp liber, de pe str.  Mateevici/Buiucani- Chișinău

foto: ana hodinitu

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Teoria decadenței

25 mart.

Uneori suntem puși față în față cu anumite ființe, fără să ghicim din start scopul acestor încrucișări de drumuri, mai tîrziu însă  realizăm că aceste iviri sporadice sunt niște purtători ambulanți a unor lecții de viață.

Ieri, am remarcat că stau la aceiași masă de lectură cu un nene trecut de 60, îmbrăcat sărăcăcios însă cu ochi interesanți și plini de viață, care sorbeau rîndurile textului unui articol de ziar. Unica asemănare dintre noi era faptul că transcriam de zor din presa scrisă, eu pentru teza de licență,  el pentru sine.

Nu avea stofă de om citit, haina soioasă de pe el și fața nerasă de cîteva zile cît și unghiile zdrelite erau mai convingătoare decît orice adevăr. Și totuși … citea o revistă de economie. Contastul prea mare dintre om și activitatea sa m-au intrigat.

Cînd l-am întrebat de ce copie articolul respectiv (pe o bucată de hîrtie tehnică), bărbatul emoționat de atenția pe care i-am acordat-o s-a fîstîcit și a zis:  „ … așa trebuie!”.

După ce sau  mai topit sloiurile dintre noi, am aflat că lucra în  domeniul construcțiilor ca să-și cîștige călcîiul de pîine,  în acel moment lucra la construirea unei bănci din preajma bibliotecii în care l-am întîlnit.

După ce a zîmbit de cîteva ori cu o gură plină de dinți avariați și după ce i-am studiat mai atent înfățișarea, am ajuns la concluzia că era un trup în paragină, în schimb în el mai pîlpîia un vis măreț din copilărie, probabil. Visul de a fi cine își dorește nu ceea ce a fost nevoit să devină, forțat de împrejurări.

Căci altfel de ce ar fi citit articolul „Ce este ordoliberalismul?” dintr-o revistă de economie  și de ce l-ar fi conspectat cu acea încordare de sprîncene, care te lăsa să înțelegi că omul acesta cunoștea domeniul cercetării sale?

Poate că vreun ciob de vocație încă mai strălucea în lumina unui asfințit de viață, de ce să nu-l lase să strălucească?

O fi el robul unei munci grele , însă interiorul său cu tot cu visele tinereții încă mai respirau speranță. M-am umplut de compătimire la gîndul că omul acesta era asemeni unui trunchi noduros de  copac,  din care cîndva s-ar fi putut confecționa  o piesă de mobilier bună, dar care nu apucase să vadă strungul … însă el știa că are stofă!

De la o vreme omul a prins chef de vorbă, mi-a explicat multe chestii pe care el le înțelegea, însă eu nu! L-am ascultat atent, fără să schițez vre-o grimasă care să-mi trădeze gîndul că omuleanul e pe jumătate cu sistema scurtcircuitată. Știam că s-a prins în acea horă de idei c-a să-și dovedească sieși că încă e totul în regulă cu el. De ce  tocmai eu să refuz această mică plăcere, unui sărman om care nu a avut șansa să facă ceia ce-I place în viață, așa cum fac eu?

S-a întors de 2 ori de la ușă ca să-mi mai lase cîte un ultim argument în favoarea  unei oarecare teorii a decadenței, pe care omul susținea sus și tare că o știu și eu … dar eu n-o știam, și mi-a zis că-i rușine pentru mine să n-o știu.

Ulterior am înțeles că de fapt asta îl obseda, decadența ….regresul, coborîrea de la un nivel înalt de a fi … fiindcă asta  trăia, asta îl consuma și asta încerca să mascheze.

Deaceea venea aproape zilnic printre tomuri, ca să se salveze!

M-am gîndit o clipă la mine, știam că dacă cîndva în viața asta  îmi v­-a fi răpit privilegiul de a fi cine îmi doresc , nu știu dacă voi fi la fel de puternică ca omuleanul  din bibliotecă, care își extirpase benevol simțul ridicolului numai cu scopul de a mai culege niște firmituri dintr-o glorie apusă înainte să fi apucat să răsară.


imagine : http://www.switched.com

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Neputința creștinilor moldoveni de a trata problema homosexualității …creștinește

23 mart.

De cîțiva ani, pentru Republica Moldova fiecare primăvară aduce cu sine serioase încăierări între cetățeni, care dacă ar fi fost cauzate de lipsa anumitor vitamine …poate că ar fi fost mai ușor de suportat și de învins  printr-o singură prescripție medicală, însă aceste încăierări au la bază rădăcini seculare, înfipte în niște moduri de gîndire diametral opuse.

Este vorba despre confruntarea dintre societatea  hetero și societatea  guy.

O confruntare în care creștinii au început să înalțe ruguri și să-și ascută tăișul limbii, iar homosexualii  moldoveni s-au transformat în ”martiri„ pregătiți să își asume riscurile cauzei în care cred.

La moment, se duce o luptă acerbă de „care pe care” între păreri, a fi s-au a nu fi aprobată legea anti-descriminare?

Și totuși se bate pasul pe loc, autoritățile nu spun nici da nici ba, ci enervează mulțimile ațîțate și antrenate în această ciocnire, prin tărăgănare.

Cam acesta este actualul portret al situației minorităților sexuale,  în Moldova.

Unicul lucru care a fost  scăpat din vedere în toată această debandadă  de către ambele părți ale conflictului, este esențialul. Homosexualii care trăiesc separați într-un balon de săpun de restul lumii, au uitat că deși ei se consideră membrii unei societăți laice, trăiesc în sînul unei societăți creștine. Iar societatea creștină din Moldova, s-a îmbolnăvit de zelul lui Saul din Tars, care în numele lui Dumnezeu a urît și a păcătuit curmînd vieți.

Un creștin adevărat știe că doar cel fără de păcat poate să ridice piatra și că în orice împrejurare trebuie să-și pună întrebarea: ce ar face Hristos în locul meu? Dacă cineva și-l poate închipui pe Isus snopind în bătaie un homosexual, atunci nu vorbim despre același Isus care a murit pentru TOȚI pămîntenii.

Nu încerc să scriu un tratat de religie și nici să fac partizanat moral pentru vreuna din părțile acestui conflict moral, în acest material, încerc să resuscitez niște conștiințe.

Biblia condamnă homosexualitatea, i-ar eu nu voi încerca să rescriu Biblia, dar îmi voi permite să reamintesc celora care cred în Dumnezeu, indiferent de confesiunea  pe care o îmbrățișează că punctele de vedere nu se impun cu forța și  cu brutalitatea unei bîte s-au a unei limbi înveninate.

Trebuie să fim conștienți că cei care împărtășesc o altfel de orientare sexuală, vor lupta pînă la capăt, vor cădea victime „creștinismului” nostru, fiindcă au un scop și o cauză căreia i s-au dedicat și la care nu vor renunța. În cazul acesta, suntem gata să ne asumăm acest  ”martiriu” ?

Societatea LGBT,  luptă pentru recunoaștere, noi îi recunoaștem doar cu ciomagul, ne este teamă pentru felul în care legalizarea unui astfel de stil de viață ne va influența copiii, ei dau maximum de rezistență … le dăm și noi maximum de insulte  și îi privim ca pe  niște leproși. Lucrurile se rezumă cam la atît?  Nu e prea …omenesc  pentru un om care luptă zilnic să evadeze din acest omenesc?

Unii creștini și-au înțeles greșit menirea, între a nu fi deacord cu homosexualitatea și  a urî homosexualii ar trebui să fie o cale lungă, la noi … acestea se suprapun .

Dacă  din întîmplare aș avea un vecin homosexual, nu l-aș urî s-au maltrata, deși risc să mă umplu de ridicol în fața lui … m-aș ruga pentru el  și aș învăța să nu-l judec, pentru că judecata este o cutie a Pandorei, care odată deschisă de oameni …  aduce cu sine prăpădul. M-aș ruga și pentru mine … fiind că ispita de a face rău și de a răspunde unor porniri violente, e ambalată îndeajuns  de  frumos încît s-o gust și să mă îndreptățesc apoi .

Cînd îi spui unui om cu orientare sexuală diferită că te vei ruga pentru el, probabil îi dai  un motiv serios  să se tăvălească de rîs o săptămînă, fiindcă acești oameni se simt normali și sunt ferm convinși  că nu au nevoie de rugăciuni … eu cred că toată omenirea are nevoie  de rugăciuni, deoarece zilnic suntem părtașii unui invizibil război milenar, în care binele și răul luptă pentru fiecare conștiință în parte.

Pentru o clipă, vă propun să vă gîndiți la o chestiune care ne demostrează cît de diferit vedem noi oamenii noțiunea de păcat. Dacă la Dumnezeu nu există păcat mic și păcat mare, noi am inventat diferite gradații ale acestuia și judecăm gravitatea lor în funcție de aceste cutume moștenite, deaceia ne permitem să ne scoatem ochii unii altora. De ce nu iese lumea în stradă să lupte împotriva divorțurilor și a infidelității?  Din urma acestor  două nesăbuințe tot  cresc copii schilodiți moral! De ce nu luptăm la nivel national  împotriva concubinajului, care la fel …e la modă dar e nebiblic? Nu e la fel de grav ca homosexualitatea? Să fim serioși!

Pomenind cele de mai sus, vorbesc de nesăbuința omului de a distruge un monument al creațiunii lui Dumnezeu –familia, prin diferite metode, de ce homosexualitatea e mai gravă ca toate, de ce facem delimitări incorecte?

Cînd găsiți răspunsul în voi înșivă … încercați să vă canalizați pozitiv și corect dragostea de Dumnezeu!

E ușor să ridici piatra …

P.S  Personal, nu sunt adepta homosexualității ca stil de viață, însă sunt împotriva  brutalizării acestor oameni, numai Dumnezeu este unicul cu drept de judecată, de viață și de moarte asupra creaturii mîinii sale.

imagine: http://eborg2.com/

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Mîl primordial …

21 mart.

Moldova în imagini 28

foto: ana hodinitu

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Sărăcia moloveanului, sărăcie meritată?

20 mart.

Deseori mi se întîmplă să încerc a despica firul în patru, pentru a afla cauza sărăciei și a nivelului de trai scăzut al moldovenilor. De fiecare dată ajung la concluzii neplăcute, care ne incriminează  tot pe noi …

Dar să fie oare așa?

Un lucru e cert : ne ascundem deseori sub pretextul cotropirii, fiindcă ne simțim mai bine cînd vedem cîtă drama și fervoare stîrnește acest val de victimizare în masă, cînd vina este pasată pe greabănul alcuiva și cînd  „situația” ne este ridicată-n slăvi de barzi parcă e mai ușor de purtat și mai lesne de scuzat faptul că  floarea independenței încă nu s-a deschis, așa cum ar fi trebuit demult s-o facă .

Și cum ne mai place!

Suntem săraci, pentru că nu ducem lucrurile la bun sfîrșit, indiferent dacă e vorba de politică s-au gospodărie.

Suntem săraci, pentru că ne invidiem unii pe alții,  dacă Ion  are un Mercedes, eu voi munci pînă la epuizare să-mi iau două Mercedes-uri …nici gînd să-mi  cumpăr moară sau presă de ulei, important  e să-I cadă fața vecinului, să-l oftic. Ce mai contează progresul rational?

Suntem săraci, pentru că alții  ne dau mură-n gură și … ne place, și … mai  vrem!

Suntem săraci, pentru că nu ne putem face ordine în priorități.

Suntem săraci, pentru că ne ținem banii la ciorap o viață întreagă, așteptînd magnifica zi  cînd cei de la „fabrica de cursuri valutare” se vor gîndi și la tine, nu num ai la ei.

Suntem săraci, deoarece cînd ne ducem în Europa … exportăm prostie și importăm imagini distorsonate despre propria țară.

Suntem săraci, pentru că preferăm să fim regi pentru o zi , decît boieri pentru  100 de zile .

Suntem săraci, pentru că votăm în funcție de inimă și nu de rațiune.

Suntem săraci, pentru că nu punem întrebări .

Suntem săraci, pentru că nu ne interesează ce se întîmplă mai departe de propria curte.

Suntem săraci, pentru că nu ne putem lăsa trecutul în urmă.

Suntem săraci, pentru că la greu fugim  de ne scapără tălpile și ne ascundem fiecare în găuacea lui.

Suntem săraci, pentru că ne place așa, obișnuitu-ne-am cu sărăcia de sute de ani, încît orice amprentă a înaintării material ne înrăiește și pînă nu o distrugem …nu o lăsăm!

Suntem săraci, pentru că nu suntem  pătrunși de unitate, e prea mult fier amestecat cu lut.

Suntem săraci, pentru că folosim ziare pe post de hîrtie igienică.

Suntem săraci, deoarece grupurile de interese fac politica.

Suntem săraci, pentru că odată ajunși ca păduchele în vîrful capului, ne punem pe potopit țara.

Suntem săraci, pentru că ne complacem în stările în care ne-au dus împrejurările.

Suntem săraci, deoarece  credem prea multe și gîndim prea puțin de sine stătător.

Suntem săraci, deoarece furăm unii de la alții.

Suntm săraci, deoarece vedem în fiecare cerșetor un conspiraționist și în fiecare om de nimic un  sfînt bun de  icoană.

Suntem săraci, pentru că nu păstrăm ce-avem.

Suntem săraci, pentru că rafturile mobilierului ne sunt goale, a auzit unul că nu e la modă să ai cărți pe  ele, ci cite un bibelou de 1000 de euro …și mulți trecut-au la bibelouri.

Suntem săraci, pentru că-i  descurajăm pe cei cu inițiativă și-i tragem în jos, orgoliile noastre fiindu-le fatale.

Suntem săraci … cu duhul!

foto: http://img1.liveinternet.ru/

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.


Borcanul cu gem (in memoriam)

18 mart.

L-am dus și l-am adus a mia oară din cămară,

L-am șters de praf , l-am aburit cu răsuflarea,

E ultimul și știu că ce-I în el nu se compară,

În el memorii scumpe  și-au cunoscut aflarea.

Deși mi-i poftă, nu vreau să-l destup să gust

Pe masă l-am adus ca să-mi mai treacă dorul.

E ultimul și-mi amintește di-un moment injust,

Oare de ce cînd îl privesc, pe dată mă și ia fiorul?

Poate pentru că e dulceața cea de măr a mamei,

Și-n ea s-a concentrat esența palmelor ei calde,

Poate că în acest magiun nu simți amarul dramei,

Fiindcă-n acea vară nu-i curse lacrimi din smaralde.

Deși avem cu toți destinul neînduplecat al scamei,

Și ne petrecem în țărînă dragii cu fluturul năframei,

Avem ceva ce poruncește să îngețe-n suflet larmei ,

Pe toți ne îndulcește dulceața cea de măr a mamei!


Semnat: ana hodinitu

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

„Temă pentru acasă” – cartea pătimirilor noastre

15 mart.

Puțin înainte de ocuparea Basarabiei de către „salvatorii” sovietici, viața românimii de dincoace de Prut se depăna pașnic și promițător, peste noapte URSS și-a înfipt tentacolele în această palmă de pămînt și  a început salubrizarea creierelor. Lagărele de concentrare fiind niște „pepiniere” de conștiințe și coloane vertebrale, racolate în numele „nobilului” scop de reeducare morală. Acesta este  stop-cadrul istoric din care umbre din trecut s-au rupt reîntorcîndu-se  în viața lui Nicolae Dabija, dictîndu-i testamentul pătimirilor basarabene.

Opera „Tema pentru  acasă” , are la bază structura unei prăjituri servite la desert.

La început  a fost blatul literar, îmbibat cu un delicios sirop metaforic. Restul ingredientelor au contribuit la relizarea unui desert beletristic  irepetabil, de genul celora pe care le guști odată-n viață și apoi îți petreci restul existenței de împătimit al lecturilor, căutînd să guști măcar ceva semănător dacă nu ceva identic.

Dragostea și ura, dreptatea și nedreptatea, suspansul și deznodămîntul, jertfirea de sine și egoismul , îndoctrinarea și libertatea de cuget, despărțiri și reîntîlniri , acestea sunt  relațiile antagoniste din care s-a depănat un fir narativ lizibil și răzbătător, comestibil, dulce ca mierea și amar ca fierea.

Acest păstor de litere, a lăsat posterității o lucrare cu valoare de document istoric , de pe ale cărei pagini te-nțepă-n deget sîrma ghimpată  cînd o răsfoiești într-un glop furtunos de lectură, deși vînturile siberiene se mută în coastele cititorului chear dacă acesta stă lîngă sobă, această carte  merită să fie citită pînă la ultima pagină, fiindcă în ea se ascunde salvarea de sine a cititorului.

Sîmburele dramei însămînțat de autor în narațiunea romanului , a crescut și s-a pîrguit în omniprezența cititorului, l-a ținut pe acesta cu inima ca o rană deschisă și cu sufletul chircit de evocările deloc înălțătoare ale unor realități apuse, prin care ni s-a demonstrat încă odată cît de drastic s-a  impozitat demnitatea umană și libertatea de gîndire în realitatea anilor în proxemitatea cărora ne-am născut.

„Temă pentru  acasă”  este mai mult decît un roman, mai bine spus este  un ghid practic, care destăinuie cititorilor importanța unui mentor într-o viață scurtă și noduroasă de om.

În urma lecturării, realizăm că în  fiecare din noi există un Mircea născut dintr-o Marie, care știe că undeva acolo îl caută un  Mihai spiritual.

Ca și creator de destine, Nicolae Dabija  își înzestrează eroii cu abilitatea de a construi din credință, speranță și chear din oroare scări spre cerul evadării fizice și sufletești.

În lupta pentru adevărurile depozitate în scoarța cerebrală a neamului, însuși Dumnezeu  intervine cu milă și miracole, deoarece  deznaționalizarea  stalinistă și-a setat agenda în direcția trimiterii Celui Preaînalt … în concediu.

foto: http://2.bp.blogspot.com/

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Hambarul cu amintiri …

14 mart.
Moldova în imagini 27

Moldova în imagini 27

foto: ana hodinitu

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Din „Frumoasa și Bestia” în „Frumosul și Bestia ”

13 mart.

Am așteptat cu răbdare să zicem hop după ce am sărit peste ziua omagierii suflării feminine din întreaga țară, ca să pot spune un STOP cu nuanță de reproș  sărbătoritelor.

Venirea primăverii m-a surprins la țară, fapt ce m-a determinat să-mi croiesc cîteva împresii noi după realitățile existente.

Avînd în vedere că  veșnicia lui Blaga a  cam început să dea fisuri din cauza globalizării, observ  că  multe femei din actualele  zone rurale  ale Moldovei , se află prinse într-o criză identitară ca într-o  menghină.

Acum țăranca mulge vaca în blugi și cînd trece drumul la vecina trage peste șorț și peste ilicul din lînă de mioară un training adidas, ca să nu zică lumea că iese în lume cum i se nimerește. La ieșire își afundă ciorpii de lînă cu tot cu picioare în niște teniși călcați la spate de pe care imploră milă botul plin de noroi al unui crocodil  Lacoste, jerpelit și neobișnuit cu noroiul de Moldova.


Mărul discordiei nu îl constituie globalizarea și galopul civilizației în care ne-m trezit încîlciți, ci indiferența premeditată a multor femei  născute cu un instinct ascuțit de delăsare.

Această criză identitară, constă în faptul că multe doamne de la țară dau curs formării  unui dezastruos cocktail Molotov …  vestimentar.

Nu mai surprinde pe nimeni apariția pe stradă a unei  femeiuști în floarea vîrstei, care s-a prelins dibaci în bocancii soțului și a pornit-o într-un suflet la magazinul din colț să cumpere pîine. În cazuri similar FEMEIA, se  lasă condusă de raționamentul  „las` că nu mă cumpără nimeni” … din păcate aceasta nu realizează că orice apariție în orice împrejurare „vinde” impresii  și informații despre felul său de a fi.

Sursa primară de la care multe femei din spațiul rural își procură vestimentația sunt hainele second-hand, ajunse la noi de peste mări și țări, sărăcia nu le permite acestora alt răsfăț, oricum nu hainele second –hand sunt problema ci alegerea/combinarea greșită a acestora.

Simt o incomodă strîngere de inimă cînd văd pe stradă femei  îmbrăcate în pantaloni sport, galoși, fustă și broboadă înnodată sub bărbie s-au femei purtînd capot și adidași.

Delăsarea și neglijența de acest gen le-a costat pe multe femei  viața de familie și a atras asupra lor antipatia și dezgustul propriilor copii, aceștia ajungînd  să jinduiască în mod nevinovat la mamele colegilor de clasă, fiind dispuși la un schimb inuman de mume …fără remușcări și rezerve!

Țăranca secolului XXI, poate începe remedierea portului catastrofist prin renunțarea la preconcepții precum: „las` că pe-acasă nu mă vede nimeni cum mă port ” . Chiar dacă țăranca este cunoscută ca fiind femeie care trăiește în mediul rural și se îndeletnicește cu agricultura, chiar dacă pe lîngă casa mai are și o văcuță, niște oi și alte orătănii … nici una din aceste realități nu constituie un motiv care i-ar putea scuza lipsa de determinare și feminitate.

Nu sugerez lansarea unei linii vestimentare „Țăranca secolului XXI” sau reîntoarcerea la ie și catrință, ci înaintez o propunere mult mai realistă. Sugerez ca femeia din mediul rural să-și facă ordine în priorități, să iasă pe o clipă de la cratiță și să se așeze în fața oglinzii. Unei femei îi trebuiesc mai puțin de 5 minute, ca să evaluieze ce a mai rămas din entitatea  pe care o poartă încătușată în sine.

Viețuirea la sat nu înseamnă sfîrșitul lumii s-au vețuirea într-un purgatoriu dantian,  unde ți-i dat să vezi hidoșenii la diferite nivele, viața la sat la înveșnicit pe țăran prin frumusețea simplității de care s-a învrednicit în timp, de portul brut dar în același timp rafinat. Mă tem că în timp nuanța aceasta s-a șters, rămînînd în locul ei o dîră barbară trasă de indiferența și complacerea în absurd a unor  femei.

Rujul și laptele de corp, nu sunt necesare unei femei  în care s-au conservat valorile mai multor sute de ani. Fusta scurtă și ciorapii de nailon nu vor înfrumuseța o Evă cu bătături în palme, dar niște haine modeste, curate, compatibile felului ei de a fi, o pieptănătură potrivită , niște unghii frumos rotunjite și o încălțăminte care să corespundă genului pe care îl reprezintă ar însemna un prim pas spre îmbrățișarea adevăratei  vocații cu care s-a născut.

Dacă un bărbat este frumos la orice vîrstă și considerat bărbat aproape în orice circumstanță și ipostază, nu poți spune același lucru și despre o femeie. Cenușăresele moldovence care nu-și mai ies din rol, plătesc cu vîrf și îndesat neglijențele pe care și le îngăduie.

Dacă pînă acum a dominat stereotipul „frumoasa și bestia” în ceia ce privește raportul de frumusețe între bărbat și femeie, noul trend rural moldovenesc tocmai a inaugurat conceptul” frumosul și bestia”, în cazul dat femeia revendicîndu-și rolul de bestie.

Cu toate că frumusețea unui om nu trebuie să țină neapărat de exterior, totuși exteriorul este pînă la urmă o veritabilă carte de vizită a interiorului.

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

foto: colaj format din caricatură proprie nereusită și „Țăranca veselă” de Grigorescu


%d blogeri au apreciat: