Arhiva | Haz de Necaz RSS feed for this section

Constatare

11 Apr

Oglinda îmi arată că sunt deja trecută,

de vîrsta dinților înfipți în turtă dulce.

Fără rezerve viața-ncepe anii să asmută,

Și zilelor din calendar le pune cruce.


Trăim cu gîndul că vom face multe,

Ne facem planuri cît pentru un veac.

Întîrziem cu artificii ceea ce ne face slute,

Dar bătrîneții n-o să-i găsească nimeni leac.


Ne împărțim viața-n planuri și-n proiecte,

Uităm să nu luăm nenorocirile  în serios.

Pe brînci vrem să obținem vieți perfecte,

Ne rupem concurențial pentru un titlu îndoios.


Cu un surplus suficient de minte … unii,

Trăiesc modest, muncesc destul și dorm la timp,

N-aleargă năuciți prinși de vîrtejul acțiunii,

Cu moderație escaladează  propriul Olimp.


E trist că zilele ne sunt date la număr,

E bine însă că viața nu-i prea lungă,

Cruci sunt pentru  măsura fiecărui umăr,

Doar demnitatea de-a le duce să ne-ajungă.

Semnat:  ana hodinitu

foto-simbol: http://farm3.static.flickr.com/

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Anunțuri

Borcanul cu gem (in memoriam)

18 Mar

L-am dus și l-am adus a mia oară din cămară,

L-am șters de praf , l-am aburit cu răsuflarea,

E ultimul și știu că ce-I în el nu se compară,

În el memorii scumpe  și-au cunoscut aflarea.

Deși mi-i poftă, nu vreau să-l destup să gust

Pe masă l-am adus ca să-mi mai treacă dorul.

E ultimul și-mi amintește di-un moment injust,

Oare de ce cînd îl privesc, pe dată mă și ia fiorul?

Poate pentru că e dulceața cea de măr a mamei,

Și-n ea s-a concentrat esența palmelor ei calde,

Poate că în acest magiun nu simți amarul dramei,

Fiindcă-n acea vară nu-i curse lacrimi din smaralde.

Deși avem cu toți destinul neînduplecat al scamei,

Și ne petrecem în țărînă dragii cu fluturul năframei,

Avem ceva ce poruncește să îngețe-n suflet larmei ,

Pe toți ne îndulcește dulceața cea de măr a mamei!


Semnat: ana hodinitu

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Oboseală

28 Feb

Ni-s oasele îngreuiate și puterile sleite,

De fapt, ne naștem obosiți și-ncărunțiți,

Iar conștiința nu mai toarce gînduri sfinte,

Ca altădată, cînd erau ai noștri oropsiți .

 

Capul îmi vîjîie-mpăienjenit de gînduri,

Somnul de noapte nu-i decît  un chin sisific,

Mi-e sufletul prins între griji ca între scînduri,

Plăcerile mărunte, sunt nevoită să-mi  crucific .

 

În fiecare dimineață mă trezesc mai obosită,

Goana după nimicuri devine mai vertiginoasă,

Iar existența  mi se-n fățișează mai afurisită,

Dar mă înduplec și viața este iar frumoasă.

 

Cu toate că-i frumoasă lumea ce ne înconjoară,

Văd existența ca fiind un dureros proces de dializă.

O suportăm cînd cu cei dragi ne facem grămăjoară,

O detestăm cînd nu există-n viață noastră- o miză.

 

Cîndva trăiau  foarte modest zămislitorii noștri,

Erau mai fericiți fără ceia ce ne-a adus progresul.

Acum însă orarele ne-au transformat în monștri,

Pe toți pînă la unul … ne-a–mbolnăvit excesul.

semnat: ana hodinitu

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.


Viermi de cancelarie

31 Ian

Costumul și cravata sunt pentru decor,

Însă interiorul lor e plin de n-veninare.

Mutrele acre poartă stigmat de agresor,

Ăștia nu-s indivizi făcuți pentru colaborare.


Stau țanțoși în birourile unor instituții mari,

Dar rolul lor e foarte  ne-nsemnat acolo.

Și în micimea lor aceștia vor să pară tari,

Deaceea te tot umilesc la limite și dincolo.


Au mutre înăcrite și atitudini de primată ,

În lipsa șefului o fac pe șefii cu nerușinare.

Cerșesc respect prin răgete cu notă arogantă,

Pătînd onoarea instituției care se cere mare.


Stau în birouri camuflați cameleonic și mișei,

De nu le dai respectul tău măcar cu împrumut,

Se enervează, fac crize și se înroșesc ca un ardei,

Te derutează pănă nu mai știi ce-i  de făcut.


Regret condiția acestor oameni de doi bani.

Le pot citi coplexele din ochii nepoliticoși,

Dar nu le scuz comportamentul de golani,

Jos manierele de neanderthalieni păroși!

autor: ana hodinitu

© Toate drepturile rezervate. Reproducerea totală sau parţială
a materialelor necesită acordul autorului.

Colivia cu vise…

26 Ian

Vreau să trăiesc altundeva pe glob,

Unde să nu existe ceasuri și agende,

Unde din veșnicie cu nesaț să sorb,

Vreau să trăiesc departe de legende.


Sătui pînă în gît de limite, de veșnică rutină,

Înfricoșați de noutăți, necunoscut  și viitor,

Singuri ne condamnăm la viață-n carantină,

Singuri ne-mpingem visele spre abator.


O viață-ntreagă ne mîncăm de sub picioare,

O viață strîngem cu –ndîrjire baierele pungii.

Nu ne permitem să visăm și visul … moare,

Așa ne chinuim pîn își așterne moartea fulgii.


Visele multora zac frînte-n colivia minții,

Realitatea le-a  secătuit, le-a frînt aripile,

Prea des de ciudă ni se-n cleaștă dinții,

De la o vîrstă visele nu mai sunt plauzibile.


Nu vreau să ma înham la jugul existenței,

Nu vreau să mor pentru un ideal prostesc,

O scurtă exilare vreau de dragul disidenței,

La braț cu universul vreau să hoinăresc.

autor: ana hodinitu

© Toate drepturile rezervate. Reproducerea totală sau parţială
a materialelor necesită acordul autorului.


Exodul zilelor noastre

19 Dec

Există cetățeni ce locuiesc într-o valiză,

Avem specialiști cu diplomele aruncate,

Majoritatea–s victime, pe  timp de criză.

Majoritatea lor, au idealurile-asasinate.

Aceștia-s incurabil copleșiți de dor,

Căci au lăsat în urmă–al lor meleag.

Mă-nchin pîn la pămînt în fața lor,

Căci au jertfit tot ce-au avut mai drag .

Plecați și aciuați în cele patru zări,

Forțați să-și calce pe mîndrie,

Muncesc din greu în alte țări,

Pîn`  cad epuizați în astenie.

Pentru aceștia, Europa nu e rai.

E un GULAG,  din care rar se pleacă.

E o-nchisoare unde te oferi să stai,

Decît să te întorci, în țara-ți dragă.

Unii sunt norocoși  și o duc  bine,

Alții consumă-n ei adevărate drame.

Așa s-au stins și-au renăscut destine,

Așa s-au înăsprit și netezit unele palme.

Sunt unii ce ne fac țara de rîs,

Majoritatea, însă sunt de treabă.

Muncesc , și au un scop precis:

Să se întoarcă acasă mai degrabă!

Voi emigranții, sunteți pentru noi eroi,

Plătiți un preț prea mare, pentru- aceasta.

E rău că, tocmai peste voi a dat năpasta,

Ce trist e gîndul, că următorii suntem noi.

Nu disperați, nu plîngeți, nu jeliți ,

Fiți fericiți c-ai voștri au pe masă pîine.

Spre viitor cu optimism priviți,

În voi s-aveți, speranța zilelor de mîine.

dedicație specială pentru T.M


© Toate drepturile rezervate. Reproducerea totală sau parţială
a materialelor necesită acordul autorului.


Boala nerecunoscătorului

16 Dec

O scuturi de noroi  și-i dai valoare,

O ștergi de praf, de zoi  și-i dai un preț.

Apoi ființa asta, care „crește„ mare,

La mîna ta întinsă, privește cu dispreț.


autor : ana hodinitu

© Toate drepturile rezervate. Reproducerea totală sau parţială
a materialelor necesită acordul autorului.

%d blogeri au apreciat asta: