Arhiva | D`ale mele… RSS feed for this section

„Blestemul” cărților!

13 Feb

 Ultima oară cînd am deschis o carte din pură plăcere a fost demult, să tot fie vreo 4 luni! Ador să citesc, dar mai nou … nu prea am timp s-o fac!

Îmi plac toate MARILE CĂRȚI. Nu a existat caz să încep o carte și să n-o duc la bun sfîrșit din cauză că nu mă reprezintă, în opinia mea orice carte trebuie respectată …și citită pînă la capăt.  Citește în continuare

Anunțuri

Prietenie cu 6 picioare

16 Ian

Astăzi am pierdut un prieten. 

Nu a știut nici să citească, nici să scrie… dar a știut mereu cum să mă facă să zîmbesc.

A existat pentru a-mi pune în valoare latura umană.

Asasinare virtuală

30 Noi

S-a complicat viața omului post-modern din moment ce realitățile l-au forțat să supravețuiască concomitent în două lumi diferite. Dacă ai văzut „Avatar”, cred că o să înțelegi ce vreau să spun. Mă refer la viața reală dar și la cea din spațiul virtual.

Sunt mai bine de 3 ani de cînd Internetul a devenit și pentru mine „lampa lui Aladin”, iar în tot acest răstimp ginul „Goagăl” mi-a situat împlinirea muuultor nevoi și dorințe la un click distanță. Citește în continuare

Absență motivată!

18 Mai



Revin la normalitate curînd!

Cu drag pentru cititori,

a.h

Recurs la memorie …

8 Mai

Zilele trecute mi-a răsărit de nicăieri o amintire creogenată de mulți ani în subconștient, amintire căreia nu i-a venit de hac uitarea și care m-a lăsat cu ochii în gol destul cît să mi se ardă ceva pe aragaz.

Mi-am amintit de o fetșicană cu cozi lungi și buze mari. M-am revăzut rîzînd și trăind clipe de neuitat alături de ea, într-o copilărie la care am renunțat cu bucurie în schimbul unei vieți de om matur, dar la care jinduiesc ori ce cîte ori văd cîte un copil imun la griji și plin de zîmbet.

Petreceam ore întregi probînd rochiile de mireasă ale mamelor noastre, îi spionam fratele mai mare, ne uitam la un serial din care nu înțelegeam nimic, dar căruia îi eram fidele pentru a-i imita pe cei mai mari, apoi ne refugiam printre păpuși și ne spuneam secrete.

Nu știu sigur cînd am încetat să ne mai spunem secrete și să ne vaccinăm păpușile cu aceeași seringă, însă ruptura s-a produs și eu mi-am amintit abia acum de aceasta.

Credeam că prietenia aceea va dura pentru totdeauna, dar tot ce a rămas din ea ca mărturie este un caiet de amintiri unde ea îmi scria că iubește jucăriile de pluș și vrea să devină medic, iar eu îi spuneam că vreau să am doi copii și să devin misionară sau învățătoare.

Dacă stau mai bine să mă gîndesc, cred că mai am cîțiva prieteni din copilărie, prăfuiți și uitați din neglijență într-un ungher. Cînd ne întîlnim întîmplător pe stradă ne incomodăm de faptul că ne-am înlocuit cu alte interese și neapărat zîmbim în sine după despărțire, fiecare derulînd în minte filmulețul în care cuceream lumea împreună și ne era bine …

Nu știu dacă mai pot spera la o reînnodare a prieteniilor din cutia de jucării din podul casei …însă cu siguranță știu că fără fata cu cozi lungi și buze mari, fără băiatul cu care jucam „mama și tata”, fără „prietena de vară” cu părul arămiu și fără fetițele acele răutăcioase care mă obligau să dorm chiar și cînd ne jucam de-a somnul … aș fi mai săracă și mai predispusă la superficialitate.

Avînd în vedere că am o conștiință care își face treaba mai mult decît este obligată să facă o conștiință pentru un om, mă simt vinovată pentru tot praful sub care mi-am ascuns amicii din pruncie …

Știu că nimic nu ne mai poate aduce împreună, însă mă bucură gîndul că rolul lor a fost îndeajuns de scurt încît să nu stricăm frumusețea acestor amintiri.

 Imagine: http://onteora.schoolwires.com/

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Nesuferiții cei de toate zilele

17 Apr

Fiecare avem o listă de nume în dreptul cărora am pus apăsat un mlădios semn de întrebare.

 Acestea sunt numele oamenilor pe care nu-i suportăm, care ne scot din sărite cu întrebări prostești sau care ne pisează nervii prin comportament inexplicabil din punct de vedere rațional.

Fiind în posesia unei astfel de liste, am ajuns să mă întreb la rîndul meu dacă sunt și eu în lista cuiva.

Probabil că sunt, dar cel mai chinuitor este că nu îmi dau seama prin ce anume îi irit pe ceilalți…probabil prin faptul că nu îmi dau seama!

Nu de puține ori, nesuferiții care mi-au tăiat calea m-au făcut să mă simt superioară, apoi însă m-am întrebat: superioară în comparație cu ce, cu un alt sistem de valori și norme, care pentru restul par la fel de normale cum îmi par ale mele mie?

Din momentul în care am realizat că tolerarea unui nesuferit înseamnă de fapt îmbrățișarea diversității în care am fost creați, am început să depun eforturi serioase în direcția abținerii de la comentarii răutăcioase și de la obiceiul de a mai face fețe atunci cînd stau față în față cu un nesuferit  în carne și oase. Am învățat să asist tăcută la asemenea manifestări și să învăț prin excludere.

Fragment din lista mea de nesuferiți: (nu dau nume)

1.Vecina, care mă salută de 15 ori pe zi cu aceeași formulă de salut.

2. O veche cunoștință ce are prostul obicei de a se autoinvita în ospeție pe termen nelimitat.

 3.Cîteva bunicuțe din localitatea mea, pe care nici nu le cunosc prea  bine, dar care cum mă prind mă și bagă la colț sărutîndu-mă apăsat și lichid direct pe gură, ori de cîte ori mă întorc la baștină, sub pretextul că mă cunosc de mică.

4. O altă cunoștință, care nu știe să discute altceva cu mine decît lucruri ce o privesc în exclusivitate, alte teme de discuție se exclud. Nu e permis la asemenea întîlniri să pomenesc ceva despre mine.

5. O persoană, care îmi răscolește prin lucruri cînd nu sunt de față și o face cu o mai mare nesimțire cînd sunt și eu în cameră.Îmi folosește rujul și parfumul fără permisiune!

6. Persoanele care mă extorchează de sentimente

7. Sforarii etc. (lista e luuungă)

Unica diferență între oamenii pe care îi tolerezi și cei care-ți sunt nesuferiți este că primii încă n-au reușit să scoată la iveală ticurile enervante din ei, dar cu cît mai mult îi cunoști cu atît riști să-i treci în lista  antipaticilor, însă ești obligat prin bunul simț să-i tolerezi și să-i placi pentru faptul că te enervează în felul lor… desigur nu e interzis să le mai faci din cînd în cînd cîte un duș scoțian cu observații, care nici nu dor , dar nici nu gîdilă.

imagine: http://rlv.zcache.com/angry_emoticon_sticker

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Politică la etajul 4

14 Apr

Azi dimineață, în timp ce încropeam o zeamă de cartofi la bucătărie, menajera de la etajul căminului unde locuiesc, a dat de cîteva ori cu mătura încolo și încoace și a oftat din greu supărată pe vremea de afară dar și pe faptul că muncește mult însă nu-și poate acoperi cheltuielile.
„Nu era mai bine înainte?” torpilează ea întrebarea spre noi, generația luptătorilor pentru schimbare, care la acea oră matinală amestecam de zor în cratițe .

Nervoasă fiind pe oamenii care înafară de umplerea rînzelor nu mai au și alte viziuni în viață, mă aprind în sine, dar nu pot argumenta poziția mea, date fiind realitățile și circul politic la care mi-am dat consimțămîntul pe 28 noiembrie 2010. Speranța din sufletul meu că reforma politică va reuși în cele din urmă în Moldova, nu era de-ajuns pentru a convinge un om sărac care nu are cu ce plăti întreținerea că, democratizarea țării cere sacrificii, fiindcă interlocutoarea mea face sacrificii de cînd se știe și nimic bun nu i s-a întîmplat.

Oricum, cei de lîngă mine au ațîțat scînteia discuției, totul a pornit de la marea dorință a femeei de a se reîntoarce la stabilitatea sovietică, cînd avea un salariu ce-i ajungea întreaga lună, apoi dereticatoarea a alunecat în amintiri tocmai în perioada tinereței cînd aveau club în sat „și fetele și băieții nu se țineau de prostii ca acum, dar învățau să danseze și să cînte, făceau scenete …”.
Cînd cineva a încercat să spună că în timp ce Stalin juca leapșa cu moldovenii într-o manieră sadică, europenii trăiau binișor își vedeau de progres și nu tăiau la vie în galoși, femeia a sărit arsă: „Ia mai lăsați-mă voi cu Europa asta, nu vedeți că toate relele vin de-acolo?!” și neapărat a pomenit de homosexuali.
Deși știam demult că habotnicia și bigotismul multor moldoveni în direcția politică nu le permite să scoată coarnele din gard și să-și vadă de viață în contextul realității anului 2011, reînvierea lui cu diferite ocazii mă face să tremur la ideea că suntem prea rudimentari ideologic ca să ni se dea pe mînă un proces atît de solicitant precum este democratizarea.
Menajera de la et. 4, este doar o simplă purtătoare de cuvînt a miilor de neadaptați, care deși au pășit în barca schimbărilor democratice, sunt gata să sară peste bord la prima furtună care le primejduiește dramul de confort închipuit.
Cu toate că e trist, trebuie să spun că moldovenii nu vor ajunge să simtă o democrație palpabilă decît după un lung și obositor exod, asemeni peregrinării evreilor din antichitate prin pustie timp de 40 de ani. Ne vom roti în jurul propriei cozi mult timp, pînă cînd mentalitatea contaminată de „para mălăiață în gura lui Nătăfleață” se va scutura de pe subconștientul moldoveanului în tranziție, iar omul de rînd se va ajuta singur salvîndu-se prin inițiativă.
Îmi este milă de omenii aceștia, majoritatea lor și-au stors tinerețea la teascul comunismului, muncind din toate puterile pentru a respecta termenele cincinalelor și pentru a aduce un colț de pîine pe masă, au trecut ani de zile pînă s-au obișnuit cu mentalitatea de colhoz. Acum li se cere o nouă reprogramare, credeți că va dura mai puțin?
Important este să le poți argumenta faptul că în momentul acesta, Moldova suferă o dureroasă operație plastică, profundă și mai necesară ca niciodată. Însă …cum să o faci?
Cum să le dovedești că munca depusă de ei era curată exploatare?

Cum să le explici că democratizarea și modernizarea țării peste noapte nu se poate înfăptui, dacă confortul altor țări ne presează psihic și economic și dovedesc că la alții democrația a funcționat peste noapte?

Cum să le ceri încă odată să mai îndure cît de cît vitregiile realităților economice, dacă din 1991 oamenii și-au risipit rezervele de încredere în politicieni, iar acum aleargă înnebuniți doar după apărarea propriilor interese?

Cum să le spui că în ei, în noi toți  este problema?

Cum … din moment ce pe zi ce trece harababura politică se acutizează și tărăgănarea promisiunilor taie toate punțile?
Cum?

sursa foto pentru colaj: internet

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

%d blogeri au apreciat asta: