James Bond, un model greșit de masculinitate

30 ian.

Cu toate că am căscat și eu gura la filmele cu James Bond , îndeajuns încît să zic ”wooow!”, am ajuns la concluzia că nu-mi doresc  ca odraslele mele, să facă cunoștință vreodată cu acest personaj.

Dealungul timpului, seriile James Bond au strîns milioane de dolari, însă nu cred că a lăsat în urmă ceva demn de urmat, ca de exemplu … valori. În tot acest timp, o imagine falsificată a adevăratei masculinități ne-a invadat subconștientul și ne-a zombat.

James Bond, este refugiul miliardelor de oameni care trăiesc o viață simplă, aceștia absorb ca un burete aventura și ideea de carpe diem (trăiește clipa), ca mai apoi să se reîntoarcă resemnați  fiecare la condiția sa. Ceea ce are Bond, n-o să aibă ei într-o viață întreagă, dar nimeni nu s-a gîndit și invers? Ceea ce are un om simplu, oamenii gen agentul  007 n-o să aibă niciodată.

Un bărbat adevărat nu este cel care știe să calce peste cadavre, în urmărirea propriilor interese, să se folosească de sex pentru a obține ce-și dorește, să  trăiască nederanjat de conștiință și nepedepsit de lege pentru pagubele produse .

Încă nu am vazut nici un film de milioane de dolari încasați din vinderea biletelor,  care să promoveze imaginea unui familist ce își cîștigă cinstit traiul, plătește taxe, trăiește modest și are timp nelimitat pentru copii săi, se teme de vre-un Dumnezeu, nu-și  înșeală nevasta și este un cetățean cu simț civic și maniere.

Nu accept varianta că încă nu s-au născut asemenea oameni pe Terra, ba s-au născut și  zilnic ne ștergem umăr de umăr de ei  pe stradă, dar n-ai cum să-i vezi fiindcă sunt „invizibili”. Aceștia sunt oamenii simpli, umbriți de stereotipul ”bărbatului macho„. Astăzi, unii eroi care strîng milioane de adepți, sunt departe de ceea ce poți numi… bărbați adevărați.

În secolul XXI, un „bărbat adevărat” învîrtește afaceri, seduce, are pectorali în relief,  este neapărat divorțat și are o imagine obscură din cauza lucrurilor dubioase pe care le ascunde. Într-un cuvînt, are un ambalaj nemaipomenit, din păcate conținutul le este expirat. Nu îmi surîde ideea, de a-mi crește copii sub influența unor asemene  modele greșite de comportament. James Bond, nu este unicul de pe „lista neagră”, dar este o „legendă a masculinității” pe care dacă n-ai cunoscut-o poți considera că mori prost  și tocmai deaceea, nu mi se pare echitabilă prezența pe ecrane a unor asemenea personaje, create de oameni mari dar în același timp …foarte mici.

Din păcate, și în industria filmului cererea determină oferta, aici deja este responsabilitatea fiecărui om în parte: continuăm să încurajăm apariția pe ecrane a unor deșeuri morale s-au ne reorientăm gusturile, de dragul generațiilor care ne vor lua locul în cîțiva ani? În timp ce tații societății noastre sunt ocupați cu diferite business-uri și miș-mașuri, James Bond are grijă de copiii lor. Este bona perfectă. Și să nu-mi spui că nu te doare cînd copilul tău îți va spune că vrea să semene cu…Bond cînd va fi mare, dar nu cu …TINE!

În timp ce femeile visează la „masculi de rasă”bărbații obișnuiți, romantici,simpli,curajoși, familiști, loiali … devin arhaisme și e mare păcat, mare…


© Toate drepturile rezervate. Reproducerea totală sau parţială
a materialelor necesită acordul autorului.

2 răspunsuri to “James Bond, un model greșit de masculinitate”

  1. Maria 3 februarie 2011 la 11:33 pm #

    hei, ai punctat foarte bine, ca femeie cauti intr-un barbat o coloana vertebrala si stabilitate, calitati pe care nu le intalnesti in filbarbatii tari din filme. Eh, filmele iti arata oricum o imagine nerealista a romantismului, deci barbatii ar putea sa se planga de asta in raspuns articolului tau

    • anahodinitu 4 februarie 2011 la 12:21 am #

      În primul rînd mulțumesc pentru susținere, în al doilea rînd…filmele întradevăr promovează imagini nerealiste, de groază e faptul că generațiile care vin se hrănesc cu „nerealism” de genul și cînd cresc îl transformă în realism…

Lasă un comentariu