„Temă pentru acasă” – cartea pătimirilor noastre

15 Mar

Puțin înainte de ocuparea Basarabiei de către „salvatorii” sovietici, viața românimii de dincoace de Prut se depăna pașnic și promițător, peste noapte URSS și-a înfipt tentacolele în această palmă de pămînt și  a început salubrizarea creierelor. Lagărele de concentrare fiind niște „pepiniere” de conștiințe și coloane vertebrale, racolate în numele „nobilului” scop de reeducare morală. Acesta este  stop-cadrul istoric din care umbre din trecut s-au rupt reîntorcîndu-se  în viața lui Nicolae Dabija, dictîndu-i testamentul pătimirilor basarabene.

Opera „Tema pentru  acasă” , are la bază structura unei prăjituri servite la desert.

La început  a fost blatul literar, îmbibat cu un delicios sirop metaforic. Restul ingredientelor au contribuit la relizarea unui desert beletristic  irepetabil, de genul celora pe care le guști odată-n viață și apoi îți petreci restul existenței de împătimit al lecturilor, căutînd să guști măcar ceva semănător dacă nu ceva identic.

Dragostea și ura, dreptatea și nedreptatea, suspansul și deznodămîntul, jertfirea de sine și egoismul , îndoctrinarea și libertatea de cuget, despărțiri și reîntîlniri , acestea sunt  relațiile antagoniste din care s-a depănat un fir narativ lizibil și răzbătător, comestibil, dulce ca mierea și amar ca fierea.

Acest păstor de litere, a lăsat posterității o lucrare cu valoare de document istoric , de pe ale cărei pagini te-nțepă-n deget sîrma ghimpată  cînd o răsfoiești într-un glop furtunos de lectură, deși vînturile siberiene se mută în coastele cititorului chear dacă acesta stă lîngă sobă, această carte  merită să fie citită pînă la ultima pagină, fiindcă în ea se ascunde salvarea de sine a cititorului.

Sîmburele dramei însămînțat de autor în narațiunea romanului , a crescut și s-a pîrguit în omniprezența cititorului, l-a ținut pe acesta cu inima ca o rană deschisă și cu sufletul chircit de evocările deloc înălțătoare ale unor realități apuse, prin care ni s-a demonstrat încă odată cît de drastic s-a  impozitat demnitatea umană și libertatea de gîndire în realitatea anilor în proxemitatea cărora ne-am născut.

„Temă pentru  acasă”  este mai mult decît un roman, mai bine spus este  un ghid practic, care destăinuie cititorilor importanța unui mentor într-o viață scurtă și noduroasă de om.

În urma lecturării, realizăm că în  fiecare din noi există un Mircea născut dintr-o Marie, care știe că undeva acolo îl caută un  Mihai spiritual.

Ca și creator de destine, Nicolae Dabija  își înzestrează eroii cu abilitatea de a construi din credință, speranță și chear din oroare scări spre cerul evadării fizice și sufletești.

În lupta pentru adevărurile depozitate în scoarța cerebrală a neamului, însuși Dumnezeu  intervine cu milă și miracole, deoarece  deznaționalizarea  stalinistă și-a setat agenda în direcția trimiterii Celui Preaînalt … în concediu.

foto: http://2.bp.blogspot.com/

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Anunțuri

4 răspunsuri to “„Temă pentru acasă” – cartea pătimirilor noastre”

  1. Grapinoiu Ionut 19 Mai 2011 la 1:08 pm #

    http://www.temapentruacasa.in iti rezolva temele pentru acasa

  2. dragos 15 Martie 2011 la 10:34 am #

    Faina cartea…in Romania cred ca nu se gaseste inca!

    • A.H 15 Martie 2011 la 10:38 am #

      eu cred că se găsește, romanul “Tema pentru acasă” a lui Nicolae Dabija a apărut la editura Princeps, Iași în anul 2009…de ce să nu fie găsit și în continuare?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: