Vizită în Zona Crepusculară

Ieri, am vizitat pe cineva la Spitalul Raional Cahul.  A fost ca și cum aș fi făcut incursiune pe o altă planetă, unde cei ce o pupulează duc o altă formă de existență – se zbat zilnic între moarte și viață.

Cui îi mai trebuie președinte?

Zilele acestea în contextul agitației pe marginea unui nou termen în care se presupune că va fi ales în sfîrșit un cap pentru țară, mă înfior cînd aud din ce în ce mai multe voci care spun că nu le mai pasă de va mai fi ales sau nu un președinte.

„- La ce ne trebuie președinte, eu unul nu i-am simțit lipsa în tot acest timp și nici prezența cînd mai era cîte un căpățînos din acesta în capul țării, sam po sibe eram oricum” vocifera zilele trecute în transportul public un bătrînel cu nevoile bine îngrămădite într-o cocoașă.

„Blestemul” cărților!

 Ultima oară cînd am deschis o carte din pură plăcere a fost demult, să tot fie vreo 4 luni! Ador să citesc, dar mai nou … nu prea am timp s-o fac!

Îmi plac toate MARILE CĂRȚI. Nu a existat caz să încep o carte și să n-o duc la bun sfîrșit din cauză că nu mă reprezintă, în opinia mea orice carte trebuie respectată …și citită pînă la capăt. 

Cum să nu te comporți la o prezentare de carte

Zilele acestea, am avut posibilitate să asist la un eveniment cultural aproape istoric pentru Cahul – prezentarea de carte a caravanei Radio Europa Liberă: „Jurnal Săptămînal la Europa Liberă” coordonatoare: Valentina Ursu și „ Realitatea cu amănuntul 5” de Iulian Ciocan, apărute la Editura ARC.

Refrenul bătrîneții

Astăzi am gustat cu urechile puțin din subcultura străzii. Nu incultură, vă rog sesizați diferența. În amalgamul unui du-te-vino continuu, am prins în aer cîteva sunete schiloade de acordeon. Am zărit pe treptele reci ale unui magazin o bătrînă, ce prezenta vag simptomele unei frumuseți apuse și mînuia cu însuflețire acordeonul.

Mai bine trăiești puțin și bine decît mult și prost?

Aș vrea să nu fiu niciodată în situația de a avea de ales între cele două opțiuni, deoarece eu vreau să trăiesc nici prea mult, nici prea puțin, iar calitatea traiului să-mi fie medie. Să am un pic mai mult decît strictul necesar! – scriu aceasta într-un acces de modestie și bun-simț.

De pe poziția tupeistului însă … vreau și eu ca și voi să trăiesc și mult și bine!

 Probabil nu sunt unica care aboredează acest subiect cu notă existențialistă, la un moment dat toți ajungem să ne punem aceiași întrebare: există oare cineva pe lumea aceasta care să fi identificat „mijlocul de aur”?

Prietenie cu 6 picioare

Astăzi am pierdut un prieten. 

Nu a știut nici să citească, nici să scrie… dar a știut mereu cum să mă facă să zîmbesc.

A existat pentru a-mi pune în valoare latura umană.

Clubul Pesimiștilor Anonimi în căutare de membri

Bună, sunt Anna și sunt dependentă de … precauție. Apropiații îmi recomandă s-o iau mai ușor în viață și mă consideră pesimistă. Eu nu mă las păgubașă și încerc prin orice mijloc să le demonstrez că precauția este garanția unei vieți reușite. Dar toate acestea implică un risc destul de mare, cei din jur te consideră „frînă” (tormoz). Mai rău nu se poate!
Multă lume încurcă precauția cu pesimismul, și tocmai această linie de demarcație prea fină dintre precauție și pesimism, îi fac pe cei prudenți să nu se mai deosebească de grupul celor fricoși și lași.

Speranță

foto: ana hodinitu

©Pentru a prelua orice informație de pe acest blog, aveți nevoie de permisiunea autorului.

Cahul, nu mai ai scuză pentru IGNORANȚĂ!

Orașul Cahul este un loc care nu prea mi-a plăcut niciodată! 

Prea sărac, prea simplu, prea superficial, prea mulțumit cu starea în care se găsește.

Sunt născută în acest raion și fraza de mai sus sună a replică de trădător, dar vă asigur că am rostit-o cu cele mai bune intenții și cu cel mai adînc regret.